top
search
sender
user
myhome

Acasa

Cincizecisme: propaganda filatelica si carnetele pentru pionieri

Stii ca trebuie sa te trezesti, incerci sa intredeschizi ochii, te fortezi sa intampini lumina cu bucurie, dar ceva te impiedica. E o zi ca oricare alta, in fond. Doar vremurile nu sunt aceleasi, iar tu nu ai parul carunt la tample si experienta de viata cat intreaga clasa muncitoare la un loc. Cravata rosie, de pionier, asteapta cuminte peste umarul scaunului sa o fluturi cu abnegatie, in vant. Este semnul intoarcerii in timp, unde exercitiul apelului la memoria subiectiva este unul obligatoriu.

Parfumul cincizecismelor in lumea colectionarilor se-ntinde cat colo! Simti cu sufletul, mangai cu privirea iscoditoare, rascolesti amintirile pagina cu pagina. Te transformi intr-un devorator de obiecte propagandistice, care intre timp au fost inaltate la statutul de obiecte de colectie. Iar tu nu stii cum sa te imparti: sa ramai in pragul usii parintesti cu teribilul cadou filatelic, primit de ziua ta, pitit in ghiozdanul de carton presat printre manuale si caiete de dictando si aritmetica, sau sa te infigi in scaunul comod de colectionar, detasandu-te de propriile emotii care te-au coplesit acum mai bine de o jumatate de veac in urma?…

Carnet filatelic pentru pionieri, emis de Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor in 1956 - avers

Carnet filatelic pentru pionieri, emis de Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor in 1956 - avers

Read more…

posted by Daniel in Copilarie din amintiri,Filatelie and have Comments (6)

Intre timbre si colectionari e cale de-o Posta Romana

Tocmai cand ma gandeam ca toate controalele din acest an ale Corpului de Control al Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) de pe capul Postei Romane au reusit, in sfarsit, sa aduca Romfilatelia cu picioarele pe pamant, observ ca treburile “au revenit la normal”. Dupa ce, vreme de doua-trei emisiuni, colectionarii au simtit, in buzunarul propriu, diferenta dintre o emisiune de 6 marci (care depaseste 15 lei) si una de un timbru, maxim doua (cu un total cuprins intre 1 leu si 4 lei), iata ca “bandilleros” revin in forta: ultimele 3 emisiuni romanesti au nominalul de 17.90 lei (x 2, daca luam in calcul si blocul), 25.20 lei si 25.50 lei. Un total de 68.60 lei, platit de un colectionar care a achizitionat 3 serii si doua colite, sau de 86.50 lei, in cazul achizitionarii a 3 serii, doua colite si un bloc de 4 timbre.

Tineti cont ca perioada la care m-am raportat in analiza este de numai o luna (25 iulie-26 august) si nu am luat in calcul celelalte produse filatelice emise (plicuri prima zi, maxime, cartoane) si nici minicolile. Lasand la o parte faptul ca Uniunea Postala Universala (UPU), din care Posta Romana face parte, recomanda tuturor membrilor ca o emisiune de marci postale sa nu depaseasca una-doua valori, iar totalul emisiunilor sa fie de 12 pe an (una pe luna), ceea ce ma irita este nonsalanta unei “afaceri” pe care Posta o dezvolta pe spatele colectionarilor de zeci de ani.

Am purtat in ultima saptamana un dialog pe mail cu un colectionar din Romania. Mi-a scris pentru prima data, fara sa ne fi cunoscut inainte, doar din dorinta de “a se descarca” de toate magariile indurate din partea slujbasilor Postei Romane. Ca el si ca mine, sunt convins ca mai exista atatia care nu mai au puterea sa reactioneze sau li s-a facut lehamite sa mai creada in redresarea unui sistem corupt pana-n maduva Postei. Cu aceasta convingere am hotarat sa redau o parte din aceste mesaje si sa repun pe tapetul blogului, ori de cate ori va fi nevoie, pentru a reda fidel imaginea timpului nostru si felul in care reprezentantii eternei pusculite de partid reusesc sa-si sape singuri groapa, taind orice punte de legatura cu oamenii carora li se adreseaza in proportie de peste 80%: filatelistii colectionari.

"Posta Romana" - Caricatura de Ion Barbu / sursa: http://ioanastoian.wordpress.com/

"Posta Romana" - Caricatura de Ion Barbu / sursa: http://ioanastoian.wordpress.com/

Read more…

posted by Daniel in Arcu' lu' Marcu and have Comments (9)

Expozitia Generala de la 1906 in filatelie

De multe ori ma trezesc plimbandu-mi gandul printre expozantii aflati in Cismigiu, la Targul Cooperatorilor din 1894, alteori ma inchipui in Oborul iesean la Expozitia de Animale din 1905, dar in cele mai multe peregrinari imaginare ajung la fastuoasa Expozitie Nationala, organizata in Parcul Carol, intre lunile iunie-noiembrie ale anului 1906. Prilej de sarbatoare cum nu-i mai fusese dat Regatului Romaniei pana atunci, cu o larga participare internationala si o multime de vizitatori curiosi, sositi din toate colturile tarii.

Filatelia romaneasca nu ramanea nici ea in urma cu programul deosebit de incarcat din vara lui 1906, Fabrica de Timbre lansand, pe rand, emisiunile de marci postale “25 ani de la Proclamarea Regatului” (prima zi inca necunoscuta) si “Carol I, 40 ani de Domnie” (17 iunie, prima zi). Dupa alte 4 luni, la 29 octombrie, Directiunea Generala a P.T.T. reusea sa puna in circulatie si emisiunea dedicata Expozitiei Nationale, retragand-o insa din circuitul postal dupa numai 3 zile. Chiar si asa, marcile au continuat sa se vanda la Oficiul Postal special amenajat in incinta Expozitiei Romane vreme de inca doua saptamani. Diriguitorii Postei considerau astfel ca toti colectionarii impatimiti vor reusi in acest interval sa-si procure timbrele necesare.

Seria de marci postale Expozitia Generala 1906

Seria de marci postale Expozitia Generala 1906

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (12)

I had a dream: Clubul Filatelic Kolector

Se facea ca mai erau cateva zile pana la inceputul Noului An 2011 si eu tocmai avusesem un vis despre menirea mea si a celor ca mine pe taram filatelic. Revelatie sau nu, dorinte realizabile sau utopii, ramane sa-mi spuneti parerea voastra dupa ce parcurgeti cele previzionate.

Tocmai am pus o vorba buna pe langa Omul de Zapada

Deocamdata, Arcu' lu' Marcu si Omu' de Zapada. Cine se mai ofera?

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (7)

Masonii, timbrele si Marea Loja Nationala

Picatura de mister. Ei sunt masonii, dintr-un film paralel cu al nostru. Ei au idealuri, bazate pe principii, noi am ramas cu farame de istorie, inghitite de teama sa nu ne vada cineva. Ei sunt organizati in Marea Loja Nationala a Romaniei, noi suntem macelariti in Marea  Devalmasie a Romaniei. Ce uneste simbolurile masonice si ale romanismului este lupta pentru putere de la varful fiecarei piramide. Sau gasti. Sau grupuri de interese.

Daca tot au iesit la vedere partiala pe Internet, de cativa ani, masonii din Romania sprijina si Romfilatelia romaneasca printr-o noua emisiune jubiliara de timbre: “Marea Loja Nationala din Romania – 130 de ani”. Corb la corb nu-si scoate ochii, iar mirosul banilor adie prin aerul capitalismului coleric, tot circuland in natura si spalandu-se cu o mana pe alta. Cine nu stia raspunsul la “ce-a fost mai intai: romanul sau masonul?”, acum are confirmarea definitiva: Marea Loja Nationala.

"Marea Loja Masonica din Romania" - Triptice cu vignete

"Marea Loja Nationala din Romania" - Triptice cu vignete

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (5)

Stemele Dunarii, reloaded

Va spuneam prin luna mai ca-mi place emisiunea filatelica dedicata “Stemelor Dunarii I”. Acum a venit vremea sa reafirm ca urmarea primei parti a aparut la fel de ingrijit realizata, bine structurata grafic, cu fason. Asa cum sade bine celor mai in voga artisti machetatori de pe la noi, la inceput de secol XXI: Octavian Penda (mare gravor!), Mihai Vamasescu si Stan Pelteacu.

“Stemele Dunarii II” continua traditia unui an bogat in produse filatelice cu tema turistica si heraldica. Ma unge la inima sa stiu ca acesta poate fi semnul ca vom redobandi locuri magnifice unde sa pretuim clipele de relaxare, atat de rare, dar in acelasi timp ma optimizeaza si gandul ca se cauta mijloace de reafirmare internationala a unui turism romanesc gafaind dupa istovitoarele intoarceri in timp, mai ceva ca-n “Star Trek”.

"Stemele Dunarii II" - Seria de 4 timbre

"Stemele Dunarii II" - Seria de 4 timbre

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comment (1)

Bisericute si autocefalie la gratar

Te trezesti intr-o zi cu senzatia ca esti necredincios. Sau ca ai fost. Sau ca vei ramane la fel. Ai da si-un regat, de l-ai avea, ca sa poti pune temelie propriei credinte. In tine, in Dumnezeu, in iubire, nu conteaza in ce. Ajungi atunci sa iti doresti ca toata zbaterea sufletului salbatic sa fie pironita intr-o incercare de intelegere a micimii pe care o reprezinti in fata naturii si a vietii cu care ai fost inlantuit. Sa incepi sa crezi ca liberul arbitru mai ia si el spaga din cand in cand de la unu’ de-i zice Destin. Destin si mai cum?

Si cum strabateam eu fluierand poteca filateliei, de ce credeti ca m-am impiedicat? De-o piatra? Nu. De-o radacina? Nu. De-un timbru? Pai, cum altfel de Ziua Marcii Postale Romanesti? Romfilatelia tocmai introdusese pe piata marca postala intitulata “125 de ani de la Recunoasterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane“. Era cu aluzie directa la toti necredinciosii in biserici si preotime, de-alde mine. In cap, o voce incepuse sa-mi sopteasca subliminal: “caieste-te, roaga-te, fii umil, posteste”… Drept pentru care m-am apucat sa postesc pe blogu-mi autocefal despre bisericutele din viata noastra, fata-n fata cu bisericutele din mintea Lor.

"Ziua Marcii 2010" - Timbru cu valoarea de 6 Lei

"Ziua Marcii 2010" - Timbru cu valoarea de 6 Lei

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (2)

Interesati de schimburi filatelice? Anunt de la un pensionar din Calafat

Este primul anunt la care dau curs pe blog, pentru a intermedia eventuale schimburi filatelice, venit din partea colectionarului Costel Savin, din Calafat. O masura pe care consider ca este timpul sa o iau, datorita momentelor de zbucium traite de societatea romaneasca, inclusiv de o comunitate filatelica din ce in ce mai restransa. Daca pot sa ajut pe cineva, o voi face cu draga inima si de acum incolo, in semn de solidaritate fata de toti cei care iubesc filatelia, fara sa urmareasca neaparat un castig din asta.

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comment (1)

13-14, Simultan filatelic made in Romfilatelia

Ca sa nu fie cu ghinion, Romfilatelia si-a lansat doua emisiuni filatelice simultan. Adica pe 9 iunie 2010, respectivele purtand numerele 13 si 14 in catalogul aparitiilor din anul in curs. Deocamdata, va prezint cea de-a 13-a emisiune, intitulata “Organizatia Salvati Copiii Romania – 20 ani de activitate”, pe scurt “Salvati Copiii!”. Emisiunea are in componenta un singur timbru cu valoarea nominala de 3.10 Lei, tiparit offset pe hartie cromo-gumata din Anglia. Timbrele au fost imprimate in minicoli de 8 timbre + o vigneta (in doua variante de prezentare).

Salvati copiii - timbrul de 3.10 Lei

"Salvati copiii" - timbrul de 3.10 Lei

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (3)

O noua serie de timbre dedicata Jandarmeriei

Miercuri, 7 aprilie 2010, Romfilatelia a lansat a saptea emisiune filatelica romaneasca din acest an, dedicata aniversarii a 160 de ani de la infiintarea Jandarmeriei Romane. Seria “Jandarmeria Romana – 160 de ani” are in componenta un singur timbru cu valoarea nominala de 9.10 Lei, tiparit offset pe hartie cromo-gumata Anglia in minicoli de 8 timbre cu vigneta (in doua variante grafice) si bloc de doua timbre cu manseta ilustrata.

Jandarmeria Romana - timbru

Jandarmeria Romana - timbru

Jandarmeria Romana - pereche cu vigneta tip I

Jandarmeria Romana - pereche cu vigneta tip I

Jandarmeria Romana - pereche cu vigneta tip II

Jandarmeria Romana - pereche cu vigneta tip II

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (4)