Au trecut 42 de ani de la primul Festival International “Cerbul de Aur”. Ecourile s-au risipit, reflectoarele se incapataneaza sa ramana stinse de la editia jubiliara din 2008, iar uitarea se asterne usor-usor peste toate cele 17 editii desfasurate pana in prezent. Nimeni nu stie ce va fi, cum va fi, daca va mai fi. TVR, organizatorul traditional al “Cerbului”, isi reia in serios rolul de instrument proletcultist, spunand multe dar nefacand nimic. In 2010, Festivalul nu s-a mai tinut, desi in luna iunie conducerea TVR anunta desfasurarea acestuia la inceputul lui septembrie. Insa, dupa o luna, totul s-a naruit. Show-ul a fost anulat.
Reacapararea televiziunii nationale de catre fortele politice aflate la putere si transformarea interesului general in interes de clica au subordonat institutia. Pozitia de drepti afisata de Alexandru Lazescu, noul impus in functia de director general, in tandem cu duplicitara Rodica Culcer, rasplatita cu onorul ocuparii scaunului de director la stiri, in fata politrucului comandant de nava este o sfidare in plus la adresa neamului romanesc. Platitorii de abonament nu conteaza. TVR traieste inca datorita noua, iar ei au ocupat-o bagandu-si picioarele in nevoia de cultura a oamenilor si in continuarea traditiei muzical-artistice. Bucuria “Cerbului de Aur” ne-a mai fost rapita o data, ca in urma cu 38 de ani, fara remuscarea ca se distruge ceva, in loc sa se cladeasca.
In memoria participantilor directi sau a privitorilor din fata micilor ecrane, “Cerbul de Aur” are un farmec de cafenea pariziana din care razbate mereu parfumul fin de chansonette. In “sertarul cu aplauze” al colectionarilor romani, festivalul se regaseste doar in cateva piese care reusesc sa treaca examenul timpului, indiferent de nimicnicia bocancilor de pe grumazul interesului public si al traditiei romanesti. Sunt 6 suveniruri pe care le-am descoperit de curand si melodia lor continua sa reziste…





