Cand iti moare un blogger din lista…

In Memoriam Mircea Suman (1930-2012) I-am descoperit blogul inca din primele luni de activitate blogosferica. L-am adaugat, firesc, in scurta mea lista de „da mai departe”. Mi-a intors gestul, fara sa ne cunoastem, fara sa avem pretentia ca o vom face vreodata. Cand devii blogger, o parte din tine ramane acolo. In aer. In blogosfera nimanui…

Cincizecisme: propaganda filatelica si carnetele pentru pionieri

Stii ca trebuie sa te trezesti, incerci sa intredeschizi ochii, te fortezi sa intampini lumina cu bucurie, dar ceva te impiedica. E o zi ca oricare alta, in fond. Doar vremurile nu sunt aceleasi, iar tu nu ai parul carunt la tample si experienta de viata cat intreaga clasa muncitoare la un loc. Cravata rosie,…

„Anul International al Chimiei” – sarbatorit in filatelie

Declararea Anului International al Chimiei (A.I.C.) in 2011 este o initiativa comuna a Uniunii Internationale de Chimie Pura si Aplicata si a UNESCO, prin care se sarbatoresc realizarile chimiei si contributiile sale la evolutia omenirii. A.I.C. se desfasoara pe intreg globul, sub deviza „Chimia – viata noastra, viitorul nostru”, cuprinzand o serie de actiuni menite…

Litografii de Bucuresti intr-un album-catalog marca Silviu N. Dragomir

Motto: „Dedic aceasta modesta alcatuire tuturor celor care, prinsi de mrejele colectionarii, se arata gata sa-si rupa de la gura pana si cele strict necesare traiului spre a-si gasi efemere satisfactii…” – Silviu N. Dragomir Ma bucur ca un copil, de vreo doua ore jumate, inca de cand curierul mi-a inmanat pachetul cu noua lucrare…

Dulcea… Dulce Pontes – Canção do Mar

Scurta biografie: Dulce José Silva Pontes s-a nascut pe 8 aprilie 1969, in localitatea Montijo, din Districtul Setubal, in Portugalia. Este un artist complet de talie mondiala, urmasa a Amáliei Rodrigues (1920-1999), prin compozitiile si interpretarile sale fiind considerata drept muzicianul lusitan care a revigorat, dupa anii ’90, melodii traditionale din folclorul portughez, cunoscute sub numele de…

„Biserica fortificata din Biertan”, emisiune comuna Romania-Germania

Una dintre primele asezari sasesti din Podisul Transilvaniei se afla localitatea Biertan, la jumatatea drumului dintre Medias si Sighisoara. In cuprinsul unei „Indulgente Papale“, acordata in anul 1402, este inscris numele unei biserici: Sfanta Maria. Pe locul ei, in mijlocul comunei, se afla in prezent impunatoarea biserica-cetate Biertan, construita intre 1490-1524. Elementele arhitecturale ale edificiului apartin goticului tarziu, renascentismului,…

Filatelie pe paine

Motto: “Fara literatura filatelica, colectionarul marcilor postale pierde cea mai mare parte a farmecului propriului sau turn de fildes” – Dr. L.N. Cristea (Radu Parvan) Am vrut sa scriu acest articol inca de acum o saptamana, inspirat de postarea lui Max, dar uite ca abia azi reusesc sa-l astern negru pe alb. De fapt, incepusem…

„Arena Nationala”, direct din brazda in clasoare

Acum, sa stiti ca n-am nici o contra vizavi de stadionul ce tocmai inaltara bravii constructori ai capitalismului. Strategii emisiunilor romanesti de marci postale, vizionari ca-ntotdeauna, au purces in a ne arata cu creionul pe hartie „Noul Bucuresti”, care va sa zica. Dupa „Pasajul Basarab„, e randul „Arenei Nationale” sa se aseze triumfatoare in clasoarele…

Targul Colectionarilor la Cluj

Asociatia Filatelistilor din judetul Cluj va invita sa participati la Targul Colectionarilor (filatelie, cartofilie, numismatica si alte obiecte de colectie), care va avea loc sambata, 08 octombrie 2011, in sala “Europa” a Casei de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, Piata Lucian Blaga.