top
search
sender
user
myhome

Acasa

“Biserica fortificata din Biertan”, emisiune comuna Romania-Germania

Una dintre primele asezari sasesti din Podisul Transilvaniei se afla localitatea Biertan, la jumatatea drumului dintre Medias si Sighisoara. In cuprinsul unei „Indulgente Papale“, acordata in anul 1402, este inscris numele unei biserici: Sfanta Maria. Pe locul ei, in mijlocul comunei, se afla in prezent impunatoarea biserica-cetate Biertan, construita intre 1490-1524.

Elementele arhitecturale ale edificiului apartin goticului tarziu, renascentismului, dar si barocului, picturile interioare ale lacasului de cult fiind executate in perioada 1515-1524. Biserica este nu numai ultimul edificiu de acest fel construit in Transilvania, dar si cel mai bine conservat. Intre 1572 şi 1867, timp de aproape 300 de ani, Biertanul a fost ales sediu al Episcopiei Evanghelice Luterane din Transilvania.

Prin valoarea sa istorica si estetica, prin pastrarea arhitecturii originale si conturarea ei in armonia localitatii, Biserica fortificata din Biertan a fost inscrisa in Patrimoniul Mondial UNESCO inca din anul 1993, iar acum a fost aleasa ca element comun al emisiunii de marci postale Romania-Germania.

"Biserica fortificata din Biertan" - Bloc de doua timbre + vigneta

"Biserica fortificata din Biertan" - Bloc de doua timbre + vigneta

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comment (1)

Filatelie pe paine

Motto:

Fara literatura filatelica, colectionarul marcilor postale pierde cea mai mare parte a farmecului propriului sau turn de fildes” – Dr. L.N. Cristea (Radu Parvan)

Am vrut sa scriu acest articol inca de acum o saptamana, inspirat de postarea lui Max, dar uite ca abia azi reusesc sa-l astern negru pe alb. De fapt, incepusem sa schitez cate ceva in minte din momentul in care m-am “procopsit” cu o colectie de vreo 200 de reviste “Filatelia”, de care s-a despartit un filatelist prahovean. Nu am stat pe ganduri nici un moment, chiar daca vremurile sunt asa cum sunt, preferand mai degraba sa investesc in literatura filatelica, decat in piese pentru colectiile proprii.

O sa ma intrebati de ce am facut asta? Pai, in primul rand pentru ca “esenta tare” a unui colectionar, amator sau profesionist, sta in cunostintele de specialitate acumulate de-a lungul anilor. In al doilea rand pentru ca din asta traiesc, la propriu si la figurat, si trebuie sa am garantia ca stapanesc macar 75% din informatiile cuprinse in lucrarile si revistele editate pana acum. Iar in al treilea rand pentru ca lucrul acesta ma implineste deplin, daca e sa ma raportez la cele colectionate pana in prezent, piese filatelice, fiscale, parafilatelice sau de istorie postala pe care caut sa le inteleg. Deslusirea sensurilor ascunse reprezinta totul in “meseria” pe care mi-am ales-o de buna voie si nesilit de nimeni.

Colectia revistei "Filatelia" se apropie de final

Colectia revistei "Filatelia" se apropie de final

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (3)

“Arena Nationala”, direct din brazda in clasoare

Acum, sa stiti ca n-am nici o contra vizavi de stadionul ce tocmai inaltara bravii constructori ai capitalismului. Strategii emisiunilor romanesti de marci postale, vizionari ca-ntotdeauna, au purces in a ne arata cu creionul pe hartie “Noul Bucuresti”, care va sa zica. Dupa “Pasajul Basarab“, e randul “Arenei Nationale” sa se aseze triumfatoare in clasoarele colectionarilor, apoi, mai mult ca sigur, va urma sa sfideze trecerea timpului “Centrul Istoric” din Noul Bucuresti…

Stadionul asta e incarcat de istorie: “23 August”, “Lia Manoliu” iar acum “National Arena”. De fapt, nu stiu daca n-o fi blestem ca, dupa ce au marsaluit in fata conducatorului iubit, falfaind din steguletele parguite del putin o data pe an, apoi s-au dezis de titulatura fostei zile nationale inlocuind-o cu numele marei atlete din anii ’60, dupa ce au fugarit “basica prin nasip” cu danezii de stiau jocul pe plaja mai bine ca noi, spectatorii au privit vrajiti la doctrina ezoterica a brazdei zburatoare. De sub plug, de sub crampoane, tot aia.

"Arena Nationala" - Timbrul de 5 Lei

"Arena Nationala" - Timbrul de 5 Lei

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (2)

Targul Colectionarilor la Cluj

Asociatia Filatelistilor din judetul Cluj va invita sa participati la Targul Colectionarilor (filatelie, cartofilie, numismatica si alte obiecte de colectie), care va avea loc sambata, 08 octombrie 2011, in sala “Europa” a Casei de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, Piata Lucian Blaga.

Pe 8 octombrie 2011, sunteti invitati la Targul colectionarilor de la Cluj

Pe 8 octombrie 2011, sunteti invitati la Targul colectionarilor de la Cluj

Read more…

posted by Daniel in Colectii de-a valma and have No Comments

O carte postala cu francatura neobisnuita

Ca orice membru al comunitatii filatelice romanesti, de o buna bucata de vreme incerc sa supravietuiesc. Dar, mai presus de acest neajuns, ma lupt sa nu ma dau batut in situatii financiare dificile, prin atentia sporita pe care o acord unor piese de istorie postala de pe site-urile de licitatii cunoscute. Este modul meu de a reactiona pentru pastrarea “focului viu” in lipsa oricaror perspective generoase ale unei vieti filatelice active. La fel ca mine, probabil ca procedeaza cei mai multi dintre colectionarii aflati in provincie, departe de posibilitatea interactiunii fata in fata, macar o data pe saptamana, cu alti filatelisti de seama pe care tarisoara inca-i are.

De cele mai multe ori, achizitionez mici loturi de circulatii postale care se vand la preturi derizorii. Ce-i drept, nici nu ai de unde sa stii ce vei descoperi in ele, pentru ca imaginile sunt ori prea putine, ori de-abia pot fi distinse. Deh, merg pe bajbaite, ca orbul in tara surzilor. Surprizele incep, insa, sa apara in momentul in care scrisorile negustorilor de peste ocean sosesc de unde-au plecat cu multe zeci de ani in urma. Cu alte cuvinte, achizitionez plicuri sau carti postale doar de dragul de a le studia si, acolo unde se impune, de a le prezenta pe blog.

Este si cazul unei carti postale cu reclama comerciala, circulata in august 1913 de la Bucuresti la Valenii de Munte, pe care v-o supun azi atentiei dintr-un singur considerent: cel al francaturii folosite.

CP comerciala circulata Bucuresti - Valenii de Munte, in august 1913 - francata cu marca decupata din intreg postal

CP comerciala circulata Bucuresti - Valenii de Munte, in august 1913 - francata cu marca decupata din intreg postal

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (7)

Corespondente de amor pe ilustrate obliterate de mana

Cand mi-am propus sa astern acest mic material, involuntar mi-am adus aminte de prima postare dedicata corespondentei amoroase a Mariei Baronzi. Genul acesta de epistole rascoleste fiorul pasiunii atat in randul colectionarilor curiosi sa vada ce-si scriau iubaretii in epoci apuse, cat si printre indragostitii timpurilor moderne, in cautarea eternului “je ne sais quoi”.

Parfumul inconfundabil al misivelor de inceput de secol XX, prin care el nu urmarea decat sa-si copleseasca iubita cu vorbe de dor, sunt excelente prilejuri de atenta observatie a modului de curtare specifice vremii. Felul exprimarii, scrisul caligrafic ingrijit, inlantuirea si transmiterea emotiilor personale cu ajutorul imaginilor reproduse pe ilustratele de gen, toate sunt componentele unui stil pe care azi nu il mai intalnim: corespondenta de amor.

Prima ilustrata: ”Paul et Verginie, Premierre tendresses” (Prima sensibilitate)

D-ra Luci,

Florile, sa duci, sunt imaginea bucuriei, simbolul iubirei si al amicitiei. Sunt sigur ca acest trandafir pe care ti-l trimet prin acesta ilustrata si pe care te rog a-l conserva ca adus de mana mea, il vei socoti ca o noua dovada de sinceritatea si amicitia ce iti pastrez. Andrei

Fata Ilustratei "Paul et Verginie, Premierre tendresses" - expediata din Campulung Muscel

Fata Ilustratei "Paul et Virginie, Premierre tendresses" - expediata din Campulung Muscel

Read more…

posted by Daniel in Cartofilie,Filatelie and have No Comments

Marturie din Gulagul romanesc: ministrul Petre-Toma Ghitulescu in Colonia aurifera Brad

Urmele marsaviilor nu se sterg niciodata. Impostorii devin, mai devreme sau mai tarziu, din acuzatori acuzati, intr-un proces neoficial al comunismului care continua sa adune marturiile acelor vremuri salbatice. Istoria postala reprezinta, dupa fondul arhivistic al fostei Securitati, cel mai important element de deconspirare a nelegiuirilor comise de tortionarii regimului bolsevic. Cu ajutorul scrisorilor si al cartilor postale expediate din penitenciare, din lagare si din fostele colonii de munca fortata, se poate reconstitui, pas cu pas, imaginea reala a sistemului concentrationar romanesc.

Azi reusesc sa mai deschid o fereastra spre sufletele ingenuncheate, dar niciodata infrante, ale fostilor condamnati politici. Marturia ii apartine fostului Ministru Subsecretar de Stat Petre-Toma Ghitulescu, expeditorul unei carti postale din Colonia aurifera din Brad, acolo unde se afla inchis de aproape 9 luni. Cunoscuta sub denumirea Formatiunea M.A.I. 0972, Mina de Aur de la Brad a constituit una din cele mai strategice colonii de munca fortata din anii ’50. Extragerea si prelucrarea zacamintelor aurifere din zona constituiau principalul motiv pentru care activistii de frunte ai Partidului Muncitoresc Roman ii acordau o atentie sporita, de aceasta exploatare depinzand, in cea mai mare parte, rezervele Statului Popular.

Harta Gulagului romanesc - inchisorile politice intre 1945-1989 / reconstituire de Iuliana Barnea, din cadrul Institutului de Arheologie Bucuresti

Harta Gulagului romanesc - inchisorile politice intre 1945-1989 / reconstituire de Iuliana Barnea, din cadrul Institutului de Arheologie Bucuresti

Read more…

posted by Daniel in Documente,Filatelie and have Comments (2)

Pasta de dinti “Super Cristal” – reclama din alte timpuri

Domeniu de colectie: Ephemera

Tip: reclama de presa

Perioada: anii ’70

Subiect: pasta de dinti “Super-Cristal”

NOTA: Domeniul obiectelor de colectie de tip “Ephemera” se refera la acele lucrari scrise sau tiparite care nu fac obiectul pastrarii sau conservarii pentru o lunga perioada de timp, avand caracteristicile unor consumabile uzuale. Dintre acestea, amintesc urmatoarele tipuri de produse: carduri comerciale, semne de carte, cataloage, felicitari, scrisori, brosuri, pliante, postere, prospecte, bilete, alte materiale publicitare si promotionale.

Pasta de dinti "Super Cristal" - reclama din anii '70

Pasta de dinti "Super Cristal" - reclama din anii '70

Read more…

posted by Daniel in Retro PUBela and have Comments (5)

Filatelia serbeaza Jubileul de 20 de ani al Festivalului “George Enescu”

Daca este sa parcurgem impreuna simbolurile proeminente ale filateliei romanesti, de-a lungul ultimelor trei regimuri, constatam un singur lucru: de departe, cea mai longeviva si mai bine reprezentata figura a culturii noastre este cea a ilustrului George Enescu. Fie ca a fost leit-motivul primei emisiuni dedicate Filarmonicii, a celor comemorative amintind de marile mosteniri nationale sau a celor dedicate Festivalului care-i poarta numele, George Enescu reprezinta o tema filatelica ampla, de sine statatoare.

Unii ar traduce asta prin fada stereotipie politizata “Enescu - brand de tara”, eu ii consider opera un bun al patrimoniului cultural universal. E drept, George Enescu s-a nascut roman si a murit roman, dar mostenirea sa artistica dainuie de mai bine de 55 de ani in constiinta planetei. Pana si comunistii i-au recunoscut meritele, chiar si dupa ofensa adusa regimului stalinist instalat la Bucuresti, produsa odata cu autoexilarea de la Paris. “Rapsodia Romana”, opera “Oedip”, poemul simfonic “Vox Maris”, Cvartetele de coarde, Simfonia de camera, precum si marile concerte dirijate impreuna cu bunul sau prieten Yehudi Menuhin sunt marturiile unei gigantice personalitati creatoare.

"Festivalul George Enescu 2011" - Seria de 3 timbre cu vignete

"Festivalul George Enescu 2011" - Seria de 3 timbre cu vignete

Read more…

posted by Daniel in Filatelie and have Comments (2)

Radioreceptoare portabile – reclama din alte timpuri

Domeniu de colectie: Ephemera

Tip: reclama de presa

Perioada: anii ’80

Subiect: radioreceptoare portabile

NOTA: Domeniul obiectelor de colectie de tip “Ephemera” se refera la acele lucrari scrise sau tiparite care nu fac obiectul pastrarii sau conservarii pentru o lunga perioada de timp, avand caracteristicile unor consumabile uzuale. Dintre acestea, amintesc urmatoarele tipuri de produse: carduri comerciale, semne de carte, cataloage, felicitari, scrisori, brosuri, pliante, postere, prospecte, bilete, alte materiale publicitare si promotionale.

"Radioreceptoare portabile" - reclama din anii '80

"Radioreceptoare portabile" - reclama din anii '80

Read more…

posted by Daniel in Retro PUBela and have No Comments