„Marele jaf comunist” – o nascocire cinematografica a Securitatii

Categorii:Arte
Daniel

Astazi se implinesc 55 de ani de la hold-up-ul autohton care a uscat cerneala in rotative, iar, mai nou, continua sa innegreasca ecranele calculatoarelor. I s-a spus simplu „Marele jaf comunist”. Pe vremuri, parintii nostri il mai barfeau din cand in cand, din lipsa de senzational, apelandu-l sub numele de cod „Jaful de la Banca Nationala”. Sau „Banda lui Ioanid”, atunci cand termenul „jaf” prea parea luat din filmele americane de dinainte de razboi. Un lucru e sigur: legenda s-a rostogolit din generatie in generatie in fel si chip, cu numele „banditilor” stalcite intr-o ebraico-romana reinventata si sume colosale de bani disparuti care dadeau intotdeuna cu virgula. Astfel am ajuns in situatia neverosimila de a citi despre „marele jaf comunist” ca despre o intamplare traita, cu toate ca nici pana azi nu s-a descoperit o singura proba macar care sa o ancoreze in realitate.

"Marele jaf comunist" - cei 6 "autori" si scena principala "reconstituita" de pasionatii cinefili ai Securitatii

„Marele jaf comunist” – cei 6 „autori” si scena principala „reconstituita” de pasionatii cinefili ai Securitatii

La 3 pasi de nemurire

Intreaga poveste a fost relatata diferit in 3 etape cinematografice, doua documentare si un film de fictiune, pe care va invit sa le urmariti in continuare, in ordinea aparitiei lor cronologice:

1. Filmul documentar „Reconstituirea” 

A fost turnat si realizat la sfarsitul anului 1959 de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia” in colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne al R.P.R. si lansat in cinematografe in 1960, dupa ce, intitial, fusese conceput ca un film de uz intern si caz de studiu pentru cadrele de urmarire penala din M.A.I.. Documentarul are regia semnata de Virgil Calotescu, pe atunci un tanar de 31 de ani aflat in plina ascensiune si cu un dosar de cadre impecabil, reprezentant prolific al noului val de regizori romani care isi luasera in serios rolul de activisti-propagandisti de frunte ai noii scoli de cinematografie proletara. Absolvise in 1950 Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti si avea deja la activ 5 scurt metraje si filme documentare, chiar daca nu urmase cursurile Institutului de specialitate. Indoctrinarea marxist-leninista era de ajuns.

Iata ce spunea regretatul critic de film Alex Leo Serban despre acest material propagandistic: „<Reconstituirea> lui Calotescu nu e cinema – e doar propaganda turnata pe pelicula, in scop didactic. Dar, in didacticismul sau rudimentar, poate suplini un curs scurt de leninism-stalinism, versiunea Beria.” 

Scenaristul tortionar

Singurul merit al lui Calotescu este acela ca, fara acest documentar comandat de M.A.I., nu am fi reusit sa intelegem mascarada unui proces inventat si intentat celor 6 evrei comunisti, vinovati doar de a fi fost contemporanii epurarii in masa programate la varful Partidului Muncitoresc Roman, iar mai apoi si in aparatul birocratic de partid si de stat. Dupa ce colonelul de securitate Gheorghe Enoiu, anchetatorul-sef al cazului, a marturisit public si ca el este autorul „scenariului”, lucrurile devin tot mai clare.

Securitatea avea nevoie de  un caz iesit din comun pentru a justifica disparitia ulterioara a 5 evrei nomenclaturisti deveniti incomozi, dar, mai ales, indezirabili pentru Alexandru Draghici – Ministrul de Interne din acea vreme. Iata, pe scurt, pistele care conduc la demascarea unei prigoane tipice regimului Gheorghiu-Dej in care acuzatorii si condamnatii fac parte din aceeasi mare familie comunista:

– Martorii care apar in „Reconstituirea” (copilul de pe campul Ciurel, asistenta de la maternitatea Giulesti, taximetristul) sunt inventati si constransi ca sa depuna marturie in fata camerei de filmat pentru stabilirea unor probe indubitabile in asteptarea verdictelor prestabilite: condamnarea la moarte.

– Pentru „proces” s-a apelat la un Tribunal Militar, si nu la unul civil asa cum o impunea cazul in speta. Este binecunoscut faptul ca intre 1945-1965 numai procesele politice au fost judecate de instante militare. In spatele „banditilor” au fost aruncate indirect alte cazuri asemanatoare de spargeri si jafuri ramase nerezolvate cu obiectivul clar de a amplifica in fata opiniei publice dimensiunile faradelegilor comise de acuzati.

– Pe intreg parcursul „reconstituirii” cinematografice nu au fost mentionate trecuturile ilegaliste ale celor 6 comunisti acuzati si nici macar faptul ca acestia facusera parte, pana nu demult, din aparatul nomenclaturii.

– Cazul a fost incredintat spre „rezolvare” serviciului operativ din cadrul M.A.I. condus de colonelul Gheorghe Enoiu, supranumit „Macelarul de la Interne”. Primele vorbe pe care Macelarul le adresa, la interogatoriu, persoanei acuzate erau: Marturiseste, altfel crapi in bataie. Ințelege ca noi te omoram și tot noi te vom reabilita”. Enoiu a fost șeful Serviciului Anchete Penale din cadrul Direcției a VIII-a a Securitatii intre 1950-1960, timp in care este mentionat ca unul din cei mai brutali tortionari ai regimului.

Pe lista „trofeelor” sale s-au aflat, in primul rand, alti fosti nomenclaturisti de frunte ca Lucretiu Patrascanu, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, victime si ei ale valului de epurari la varful P.M.R. ordonat de Gheorghe Gheorghiu-Dej si inspirat de procese similare orchestrate in U.R.S.S.. In toate aceste cazuri, coordonatorul tuturor interogatoriilor era Gheorghe Enoiu, maestrul smulgerii declaratiilor printr-o sumedenie de metode originale de tortura, avand ca unic obiectiv acoperirea urmelor tuturor crimelor comandate „de sus” si justificarea facaturilor politice din anii ’50.

2. Filmul documentar „Marele jaf comunist”

Realizat in 2004 si lansat in septembrie 2005 de Alexandru Solomon (scenariul si regia), „Marele jaf comunist” poate fi tradus ca documentarul documentarului „Reconstituirea”. Perceptia unanima a fost aceea de incercare de recurs la memorie din partea regizorului Solomon, fara vreo valenta profunda de ancheta morala sau jurnalism de investigatie.

In recenzia sa, criticul de film Alex Leo Serban mentiona: „Cea mai buna idee a <Marelui jaf comunist> si singura care justifica recursul la film pentru a povesti “hold-up”-ul din 1959 este felul in care Solomon aseaza, umar la umar, rudele sau prietenii victimelor si calaii sa priveasca imaginile acelea; Numai că mizanscena nu are efectul scontat iar “trezirea constiintei” nu se produce, pentru ca monstrii comunisti nu au constiinta, ci doar justificari.”

Urmele lasate in constiinta colectiva de teroarea Securitatii si metodele anchetatorilor de intimidare, interogare, saltare si acuzare ale celor declarati „dusmani de clasa” de „cosmopolitism”, „deviationism de dreapta”, „activitati antipartinice” sau „legaturi cu agenti straini” nu se sterg usor. Dupa 55 de ani inca discutam pe seama unor fapte care stim ca au fost inventate si ca nu au fost dovedite in cazul „Marele jaf comunist”, dar care au condus la moarte pe 5 dintre cei 6 acuzati.

Acuzatii din cazul „Marelui jaf comunist”

– Alexandru Ioanid (Herman Leibovici, nascut la 17 noiembrie 1920), fost locotenent-colonel de militie si sef al Directiei Militiei Judiciare, membru de partid. Casatorit cu sora sotiei lui Alexandru Draghici, ministrul de interne.

– Paul Ioanid, (Paul Leibovici, nascut la 24 martie 1923), inginer, profesor universitar, cu studii de doctorat la Moscova, seful catedrei de balistica la Academia Militara, membru de partid. Era fratele mai mic al lui Alexandru Ioanid, expert in probleme aeronautice, foarte cunoscut in epoca pentru comentariile din presa, radio si televiziune despre primele lansari in cosmos. 

– Sasa Musat (Abrasa-Sasa Glanzstein, nascut la 26 august 1924), profesor universitar de istorie, activist al Cabinetului Orasenesc de Partid, var primar cu Florica, sotia lui Emil Bodnaras – vicepresedinte al Consiliului de Ministri la acea data. A fost utecist inca din anii ’40, in ilegalitate, iar in 1948 a fost trimis in Occident ca agent. Deconspirat ca spion, este expulzat si nevoit sa se intoarca in tara cativa ani mai tarziu.

– Igor Sevianu, (Igor Herscovici, nascut la 31 octombrie 1924), inginer aviator, fost locotenent de militie pana in anul 1951, membru de partid. La data respectiva lucra ca sef de serviciu in cadrul O.N.T.

– Monica Sevianu (nascuta Alfandari, la 11 iunie 1923, fosta Abraham dupa primul sot), de profesie ziarista. La data arestarii era angajata postului public de Radio Bucuresti.

– Haralambie Obedeanu, (Harry Lazarovici, nascut la 19 septembrie 1928), fost ofiter al M.A.I. pana in anul 1956, profesor de jurnalism al Scolii de Partid „Jdanov”, apoi redactor la „Scanteia” pana la 1 ianuarie 1959, decan al Facultatii de Ziaristica la Academia „Stefan Gheorghiu”, membru de partid.

Filmul dosarului „Jaful de la Banca Nationala”

Pe data de 28 iulie 1959 a avut loc „atacul”, pe 18 septembrie cei 6 au fost arestati, la 12 noiembrie cazul a fost inchis, pe 14 noiembrie dosarul a fost inaintat spre judecare Tribunalului Militar din Regiunea a II-a Militara, in data de 23 noiembrie procesul s-a tinut cu usile inchise si tot in aceeasi zi au fost date si sentintele. Cei 5 barbati au fost condamnati la moarte, iar femeia la inchisoare pe viata deoarece s-a constatat ca era insarcinata. Pe 18 februarie 1960, sentintele celor 5 au fost executate, dupa respingerea recursurilor formulate si a cererilor de gratiere inaintare Marii Adunari Nationale. Monica Sevianu a fost amnistiata in 1964, dupa moartea lui Gheorghiu-Dej, emigrand cativa ani mai tarziu in Israel, unde a si murit in 1977. 

Victime colaterale

Simultan sau imediat dupa arestarea celor 6 au mai fost arestate alte 17 persoane de origine evreiasca, socotite „complici si favorizatori”: Anita Ioanid, Nora Einhorn-Obedeanu, Zigmund Stahl, Michael Sevianu-Hersovici, Janina Nenberger, Isac Feins, Iosif Glanzstein, David Leibovici-Ionascu. Ita Alfandari, Itic Rosenberg, Pierette Sevianu etc.

3. Filmul artistic „Closer to the Moon”

Poate ca nu m-as fi apucat niciodata sa despic firul in patru in cazul „Marelui jaf comunist” daca nu as fi vizionat recent ultima pelicula marca Nae Caranfil. Filmul a fost turnat intre 2011-2013 si lansat in 2014, dupa un scenariu original, in intregime in limba engleza, semnat tot de Nae Caranfil (cu subtitrare in limba romana), si cu o distributie internationala de exceptie, care s-a potrivit ca o manusa intentiilor regizorale.

Este o metafora a utopiei ideologice in care se intersecteaza 5 destine idealiste, aproape ireale (si nu 6, asa cum a fost in realitate), o tragicomedie cu un subiect 100% romanesc, dar realizat intr-un stil pur hollyoodian (black comedy), cu un scenariu care depaseste cu mult asteptarile unui cinefil novice prin puterea de a descreti fruntile tocmai in momentele in care am fost invatati ca trebuie sa ne incruntam unii la altii, dar mai ales cu personaje satirice inconfundabile, de care nu ai cum sa faci abstractie: batranul evreu, securistul responsabil de turnarea filmului, regizorul betiv.

Un lucru care nu-mi iese din minte chiar de la inceputul vizionarii filmului „Closer to the Moon” este cel legat de numele baiatului de platou (asistentul regizorului): Virgil. Oricum as lua-o si as da-o, tot la Calotescu imi fuge gandul. E ca un cerc inchis de sarada regizorala à la Caranfil, care se zbate intre idealul selenar al „banditilor” lunateci si dilema tanarului indragostit, menit a-si desavarsi emotia printr-un compromis de conjunctura politica: imortalizarea pe pelicula a primei sale iubiri intr-un soi de manifest artistic sfidator la adresa autoritatilor.

Din toata povestea talmacita si rastalmacita a „Marelui jaf comunist”, geniul lui Nae Caranfil nu pastreaza decat un nume real – cel al regizorului. Si obsesivul „de ce?” al anchetatorului, care ajunge sa-i bantuie insomniile: „bine-bine, i-am prins, dar care a fost mobilul jafului?” Ca o punte de legatura intre adevarul de care avem nevoie si fictiunea care ne inconjoara…

Argumentele istorice ale unei epurari mascate

Proportia evreilor din epoca cincizecista in aparatul comunist, dar, mai ales, in componentele sale intelectuale (ideologie si propaganda) corespunde fidel proportiilor originale. Ei nu au ajuns unde au ajuns in primul rand fiindca erau evrei, ci fiindca erau vechi comunisti sau macar simpatizanti. Evreii se angajau firesc in procesul de schimbare a unui tip de societate care pentru ei insemnase excludere sau discriminare. Sustineau, in propriul interes, un grad cat mai inalt de democratizare si egalizare.

Liderii comunisti din Romania au declansat o campanie antisionista masiva, ca repercursiune la votul masiv impotriva regimului si la emigrarile de peste 220.000 de evrei care au avut loc in perioada 1948-1958. In acest rastimp, sute de sionisti au fost arestaţi şi condamnati la inchisoare in urma unor inscenari judiciare. Gheorghiu-Dej afirma, intr-o sedinta a Biroului Politic al P.M.R. din februarie 1949 ca liderii sionisti «trebuie tratati ca si liderii organizatiilor fasciste». Incepand cu perioada Dej, evreii au fost masiv epurati din aparatele de stat si de partid, iar regimul comunist a dus o politica antisemita care izvora din traditiile culturale si politice romanesti, dar si din instructiunile exprese primite in acest sens de la Moscova, unde se desfasurau o serie de procese antisemite.

Daca in 1946, in timpul foametei, nu exista grau in Moldova, aceasta se datora Anei Pauker care il trimisese in Palestina… Acestea erau zvonurile raspandite de Securitate. Tot in 1949, primul ministru Petru Groza i se confesa lui Emil Bodnaras, sef al serviciilor secrete: «Americanii joaca acum cartea evreilor si, intr-o tara unde avem 400.000 de evrei, cu cateva zeci de mii infiltrati in aparatul nostru de stat, economic, politic si cultural, cum vrei ca evreii de la Planificare sa faca munca cinstita si corecta de vreme ce sunt pusi sa planifice fabricile si intreprinderile comerciale de care ei au fost expropriaţi? Sionistii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea».

Sigur, un numar insemnat de evrei a fost prezent in esalonul doi al aparatului de stat, ocupand functii de directori sau inspectori. Multi au activat in sectorul de propaganda unde erau „vizibili”: in presa si cultura. In organele de securitate, numarul evreilor a fost departe de a fi majoritar, iar in 1952, una din primele sarcini ale Ministrului de Interne nou-numit,  Alexandru Draghici, a fost aceea de a indeparta elementele evreiesti din structura Ministerului. Dupa excluderea lui Iosif Chisinevschi, intervenita in 1957, si pana in 1965, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Roman nu a mai avut un membru plin de origine evreiasca.

P.S.: Alexandru Galis, fiul lui Alexandru Ioanid, a studiat dosarele anchetei din arhiva C.N.S.A.S. care i s-au pus la dispozitie (aproximativ 20.000 de pagini) si considera ca, atat urmarirea penala, cat si procesul penal, asa cum reiese din filmul „Reconstituirea” comandat de Ministerul de Interne, au reprezentat o farsa judiciara. Motivele principale sunt urmatoarele:

– „Nu se prezinta nici o dovada, document sau martor din partea Bancii Nationale care sa ateste ca s-a comis intr-adevar jaful.

– „Nu se prezinta nici un fel de detalii, inseriere, denominatie sau alte detalii bancare despre banii furati.

– „Nu se prezinta si nu se ofera nici o explicatie din ce motive principalul martor ocular, si anume soferul taximetrului din care au coborat sa opreasca masina bancii si apoi sa transporte banii, nu apare la proces sa depuna marturie. In schimb este adus un alt sofer al unui alt taxi cu care se spune ca ar fi comis sau intentionat sa comita un alt jaf, la o alta data.

– „Presupusul jaf este lipsit de motivatie. Obiectul jafului, 1.686.000 lei (aproximativ 250.000 USD, echivalentul venitului anual a 300 de oameni in acea epoca), reprezinta o suma care nu putea fi folosita in Romania anilor ’50-’60. La vremea aceea nu exista posibilitatea cumpararii unor obiecte de valoare, proprietati sau masini, iar convertirea lor in valuta straina era imposibila.

 s.a.m.d.

Bibliografie:

1. Radu Ioanid – „Rascumpararea evreilor. Istoria acordurilor secrete intre Romania si Israel”

2. Liviu Rotman – „Evreii din Romania in perioada comunista” 

3. Lucian Boia –  „Istorie si mit in constiinta romaneasca”

4. Stelian Tanase – „Gangsteri sau sionisti – Jaful de la Banca”

5. Tesu Solomovici – „Nemaipomenita poveste a <Marelui jaf sionist>”

6. Catalin Pruteanu – „Misterul jafului comunist”

4 comentarii

  1. Cornelius
    Cornelius
    06/08/2014 at 15:53

    Impresie.
    Eram la facultate când am fost chemaţi să vizionăm filmul ce „reconstituia” jaful ciudat de la Banca Griviţa. A fost întâi o prezentare-cuvântare din care nu am înţeles nimic, făcută evident de miliţieni cu cine ştie cu câte clase primare, nu are nici o importanţă de altfel. A urmat filmul, pe care îl aşteptam, să aflăm şi noi „adevărul”. Nu am aflat nimic. Un scenariu stupid, ireal de prost. Singurul lucru clar a fost că nişte oameni au fost împuşcaţi, nu era clar pentru ce. la fel cum a fost împuşcat şi cel cu falsificarea vinului, lucru care se întâmplă de altfel şi acum, dar fără nici o urmare. Ştiu că nici nu am comentat între noi marele furt, penrucă era doar o mascaradă, nu aveai ce comenta. Erau doar nişte poliţe plătite între nomenclaturişti, o atenţionare pentru alţii. Doar crimele rămân. Şi nu numai astea. Şi miile de dinainte, şi teroarea, groaza băgată în populaţie.

  2. Daniel
    07/08/2014 at 10:10

    @Cornelius: Prin ce an vizionai filme „educative”?

  3. Cornelius
    Cornelius
    07/08/2014 at 11:24

    Filmul cu jaful de la bancă l-am văzut în 1959, cu invitaţie şi convocator de la facultate. Filme „educative” am mai văzut când treceam strada pe roşu şi eram puşi să alegem, să plătim amenda sau să mergem la o casă de cultură să vedem un film educativ cică. Sigur că alegeam filmul.

  4. Cirniala
    Cirniala
    04/03/2017 at 18:17

    @Cornelius: Va mai amintiti daca erati multi studenti in sala cind ati vizionat filmul? Erau toti colegii convinsi ca e o mascarada? Multumesc.

Lasă un răspuns

Your message*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Name*
Email*
Url