Un Colectionar la curtea regelui Timbru

Nu ne-am intalnit niciodata fata in fata, asa, ca de la colectionar la colectionar. Nu ne-am vazut nici pe Skype, macar. Ne-am recunoscut insa in placerea de a impartasi si altora unele impresii filatelice si pareri subiective despre „zona gri a filateliei romanesti”, asa cum ii place sa spuna. Din martie 2010 suntem impreuna in ultranisata blogosfera autohtona cu tematica filatelica, chiar daca activam separat, fiecare inconjurat de clasoare si albume doldora de povesti nespuse. Si pentru ca tocmai azi este ziua sa de nastere, am simtit din nou impulsul pe care-l astept de un an sa razbata. Acea mancarime in buricele degetelor pocnind cu narav tastatura si caldura inundandu-ti neuronii, pe care n-o poti confunda niciodata, ti se datoreaza, Cornelius Ionescu. Chiar si numai pentru atat de-ar fi, iti multumesc prietene!

Ne despart aproape 30 de ani. Din cele asternute pana acum, asa scumpi la vorba cum suntem cand vine vorba de marturisiri, Cornelius s-a regasit in firele de vorbe-n vant pe care le-am sadit in gradina virtuala, iar eu, daca-i sa iau de buna reciprocitatea frumosului din om, ar trebui sa-i calc pe urmele senine. Un fel de intersectie a doua destine barbatesti mature, incarcate de intrebari fara raspunsuri, careia o sa-i ducem dorul chiar si din lumi paralele.

Am spus intotdeauna ca pentru un cuvantator este cea mai grea misiune aceea de a scrie despre un cunoscut pe care nu l-a cunoscut niciodata. Si, totusi, o fac fara sa simt nefirescul, nici macar apasarea celor 375 de zile scurse de la ultima postare. Tributul adus se datoreaza unor detalii in schitarea portretului prietenului pe care il simt de 4 ani aproape. Sunt compusii decisivi fara de care personajul Dom Engineriu n-ar fi existat, iar Cornelius Ionescu ar fi ramas un colectionar impatimit, dar anonim, aidoma mie sau atator altora.

D de la Demnitate, O de la Omenie, M de la Modestie + E de la Empatie, N de la Natura, G de la Generozitate, I de la Iubire, N de la Normalitate, E de la Echilibru, R de la Riguros, I de la Istorie, U de la Umor. Astfel am ales sa descriu autorul unui personaj central unic in fictiunea romaneasca: DOM ENGINERIU.

Sinceritatea scriiturii este cea care m-a apropiat fara tagada de omul din tine, Cornelius. Iar dublajul tehnic intervenit dupa primele capitole, caracterizat printr-o ironie rafinata a rememorarilor personale si de o nonsalanta uimitoare in exprimarea directa, eu nu l-am mai regasit decat la Nae Caranfil, in „Filantropica”. De fapt, de ce ma mir ca intr-o viata de om zace talentul nestiut pana la momentul X, ca doar si taica-meu m-a lasat masca pe la vreo 65 de ani, atunci cand a-nceput sa ne citeasca la masa aniversara poezii scrise cu manuta lui, dupa ce vreme de 40 de ani fusese tanchist? Ciudati mai suntem noi, barbatii, cateodata…

Cornelius draga, sunt lucruri de care esti sigur si altele pe care te multumesti doar sa le simti cu puterea gandului. In cea de-a doua categorie am regasit de fiecare data spiritul prieteniei tale. Chiar si atunci cand vorbele nu sunt rostite, sau poate atunci mai abitir ca niciodata. Tocmai de aceea tin cu tot dinadinsul sa-ti marturisesc ca esti singurul colectionar online de care m-am simtit atasat sufleteste de cand blogosferesc pe-acilea, prin mediul filatelic inconjurator. Non-academic, fireste, pentru ca altfel o tineam dintr-o prelegere in alta, fara sa ne pese de zbaterea celor dinaintea noastra sau de intrebarile noului val.

Dulce mai graiai cu ceva timp in urma: „Cea mai stupida disputa filatelica mi s-a parut aceea pe intrebuintarea corecta a termenului de marca sau de timbru. Multe cuvinte au curs, multi fac pe tema asta comunicari la care casca toata lumea, filatelisti, timbrologi, timbristi, marcangii, vanzatori si cumparatori, colectionari toti unul si unul. Cu toate explicatiile savante date de toti, caci toti au dreptate, marturisesc ca nu m-a preocupat niciodata aceasta disputa.”. Semn ca sunt atatea lucruri de bine de facut, de indreptat, de scormonit si de pus cap la cap, incat orice alta preocupare in afara cercetarii istorico-filatelice si a prezentarii rezultatelor, se transforma in risipa de energie.

De dragul filateliei am facut si facem inca tot ce ne sta in putinta spre aducere aminte, insa nu pot sa-mi scot din minte o vorba care circula printre elitistii postrevolutionari: „Filatelia este eminamente o pasiune individuala”. Ca si cum, fiecare ar trebui sa stea teapan cu timbrele frumos oranduite, inchis in camera lui, de teama sa nu rasufle-n gloata cine stie ce descoperire colosala! Cornelius, spune si tu: daca ar fi asa, unde s-ar mai gasi justificare pentru gestul tau, al meu si al altor peste o suta de filatelisti care si-au facut publice cautarile, studiile, opiniile de-a lungul a mai bine de 125 de ani? E ca si cum zbaterea a fost in zadar, ori eu nu pot sa cred ca egocentrismul este telul pasiunii noastre comune, ca si cum filatelia ar incepe si s-ar termina odata cu fiecare dintre noi.

Timpul curge in amonte in postarea mea, vezi bine ca anii desavarsirii se apropie tumultuosi in fotografiile ce te infatiseaza, spre crestele muntilor in care ti-ai scaldat frumos tineretea. E semn ca amintirile raman cele mai de pret avutii, din ele se hraneste mintea nepotolita. Colectionarul intelept poate rasufla usurat: elevul Cornelius Ionescu a ajuns teafar la curtea regelui Timbru, chiar daca dupa o sumedenie de peripetii, care mai de care. Vremea lui a sosit!

P.S.: Fotografiile au fost publicate de sarbatoritul Cornelius Ionescu pe blogul sau, de-a lungul celor mai bine de 4 ani de activitate. Sa fii sanatos si sa ne traiesti!