Salutari din Valea Vinului!

Categorii:Cartofilie
Daniel

De multe ori, ma surprind cautand prin corespondentele de pe spatele ilustratelor din anii ’60, cu gandul ca voi intalni un destinatar faimos. Insa, in cele mai multe din cazuri, cei ce-si trimiteau salutari si bezele din varf de munte, ori de prin „concedii de odihna si tratament”, se dovedesc a fi fost oameni simpli, cu dor de casa si de cei dragi.

Textul pe care vi-l prezint azi constituie o exceptie de la regula mesajelor cordiale si atat. A fost scris acum 50 de ani, la sfarsitul lui august 1961, intr-una din celebrele „Case de Odihna” inaugurate de regimul comunist inca de la inceputul anilor ’50. Este vorba de Valea Vinului, o mica asezare nasaudeana, in care se gasea si un complex turistic de relaxare pentru oamenii muncii.

Casa de odihna in Valea Vinului - ilustrata (avers)

Casa de odihna in Valea Vinului – ilustrata (avers)

Va spun cinstit ca este cel mai haios mesaj pe care l-am citit pe o carte postala ilustrata din epoca proletara. Nu ma pot abtine sa nu rad de fiecare data cand il recitesc, inchipuindu-mi „chinul” prin care trecea expeditorul misivei in fiecare zi a concediului obtinut prin Sindicat:

Valea Vinului este la capat de drumuri sub muntele Inău (n.a.: Ineu). Aici este atata liniste incat trebuie sa te dai cu capul de brazi ca sa mai auzi ceva zgomot.„… 🙂

Casa de odihna in Valea Vinului - ilustrata (revers)

Casa de odihna in Valea Vinului – ilustrata (revers)


11 comentarii

  1. Daniel
    18/09/2012 at 17:04

    @molie: 1. Extrem de interesant numarul respectiv al revistei iesene! Habar n-am avut ca a functionat si o Casa a Scriitorilor la Valea Vinului.
    2. Pretul este MARE. Macar de-ai sti cui i-a fost adresata…

  2. amza
    amza
    27/09/2012 at 16:51

    Salutare, eu sunt incepator cu filatelia, nu stiu ce mi.a venit in gand sa colectionez timbre, am facut-o in perioada anilor 80-85 cand eram in generala….multumesc pentru site, are prezentari detaliate pentru noile emisiuni filatelice. Intrebarea mea ar fi daca de la romfilatelia bucuresti se pot achizitiona vechile plicuri cu timbre la surpriza, cu pret modic, si mai ales, daca se pot cumpara doar colile cu un tibru sau 2 din emisiunile prezentate, eventual doar timbrele ca atare.

  3. Daniel
    27/09/2012 at 19:41

    @amza: Pentru achizitii de timbre, incercati pe linkul urmator: http://www.okazii.ro/timbre/

    Mergeti pe subcategoriile care va intereseaza si este imposibil sa nu le gasiti. Oricum, o sa aveti nevoie si de un catalog, si de o lista de preturi Romfilatelia, pentru a va familiariza cu studiul si colectionarea marcilor postale. Cat despre plicurile filatelice cu premii, acestea nu se mai comercializeaza din anii ’90.

  4. amza
    amza
    28/09/2012 at 10:20

    Multumesc pentru raspuns, deci cel mai simplu este sa merg la un magazin romfilatelia din bucuresti. In Pitesti din pacate, se pare ca nu exista.

  5. Daniel
    28/09/2012 at 10:33

    @amza: Din moment ce pe Internet se desfasoara marea majoritate a vanzarilor de piese filatelice, merita sa va familiarizati cu site-urile de profil. Practic, aici gasiti tot ceea ce va face trebuinta, de la cataloage in format electronic (va recomand Michel) la preturi accesibile, clasoare si alte accesorii filatelice, pana la seriile de timbre abia emise care se comercializeaza la pret de nominal. Astfel, scutiti banii de o deplasare si va garantez ca, de multe ori, aveti toate sansele sa gasiti produse pe care Romfilatelia nu le mai are in stoc. Succes!

  6. amza
    amza
    28/09/2012 at 10:43

    Hmm, aveti dreptate. Am ramas cu nostalgia vremurilor trecute.

  7. amza
    amza
    01/10/2012 at 13:47

    @daniel
    Am o intrebare> daca timbrele achizitionate noi din emisiunile 2006/2012 isi pastreaza valoarea initiala nominala peste timp/ se mareste / scade valoarea.

  8. Daniel
    01/10/2012 at 14:45

    @amza: Principiile unei economii de piata sanatoase spun ca, odata cu trecerea timpului, cota (nu valoarea) marcilor ar trebui sa fie cel putin egala, daca nu mai mare decat valoarea nominala de la momentul aparitiei lor. Exceptia de la regula o reprezinta timbrele emise in perioadele inflationiste. Cu toate acestea, recesiunea globala schimba datele problemei, in asa fel incat nimeni nu mai poate garanta nimic.

    Indiferent de cursul istoriei, o moneda de schimb (asa cum e si marca postala) ramane totusi o moneda de schimb, chiar daca aceasta poate inregistra fluctuatii valorice, in functie de cerere si oferta. Cand cererea depaseste oferta existenta, cota de piata inregistreaza un salt valoric, iar cand oferta depaseste numarul cererilor se produce caderea. Totul e sa nu fie nervoasa… 🙂

  9. amza
    amza
    01/10/2012 at 16:14

    @daniel. De ex, numarul timbrelor emise in ultimii ani pe o emisiune este de ordinul zecilor de mii, ceea ce nu este foarte mult, numar in scadere dupa cum se observa aici, pe forum, prin comparatie, in Italia un timbru apare cu tiraj de 1, 2 milioane. In perioada anilor 50/80 a fost intr/adevar o inflatie de timbre. Concluzia logica, nu stiu daca corecta, este ca timbrele romanesti cele mai valoroase sunt cele emise pana in anii 50, urmate de timbrele de dupa 90.

  10. Daniel
    01/10/2012 at 17:52

    @amza: Dar cati colectionari mai sunt care le cumpara, te-ai intrebat? Eu nu ti-am raspuns referindu-ma la valoarea sentimental-subiectiva a marcilor postale, ci strict la cea reala, de piata.

    P.S.: Am inteles ca esti la inceput pe blog/net, drept pentru care te anunt ca ceea ce faci acum se cheama comentariu off-topic (in afara subiectului propus). Te rog sa te inscrii in stilul comentariilor la obiect, atunci cand vrei sa dialogam pe marginea temei abordate intr-un articol. Daca vrei sa mai schimbam pareri pe tema valorii timbrelor, poti comenta aici, de exemplu:

    http://kolector.ro/2012/06/29/apusul-timbrelor-ca-moneda-de-schimb-forte-principiile-economiei/

Lasă un răspuns

Your message*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Name*
Email*
Url