Epava unui alt carmaci conducator

Categorii:Arcu' lu' Marcu
Daniel

Zilele acestea sunt prea importante ca sa le las sa treaca pe langa mine ca niste timbre dintr-un clasor in altul. Nici de scris nu-mi arde, pana n-oi vedea cu ochii mei cum Traian Basescu se duce la fund, fara nici un salvamar prin preajma, care sa-i agate colacul de gat. Ce naiba, doar s-a dat in stamba,  in calitate de capitan, ca paraseste ultimul puntea!

Simt nevoia sa va spun ca in toti anii astia de curvasarie politica am considerat ca-i musai sa vina si clipa in care eu si cu tine avem puterea in vot. De fapt, asta e farmecul democratiei: nu conducatorii ne aleg pe noi, ci noi ii alegem pe ei. Acum puterea ne este sporita de faptul ca legea fundamentala ne da dreptul sa demitem un conducator. Cand vreodata, inainte de ’89, ne gandeam ca vom ajunge sa avem atata forta?

In urma cu 2 ani scriam ca tot ce mai poate face Statul pentru mine este sa-si dea demisia de onoare. Nu a facut-o, incalcand regula principala a coabitarii politice si institutionale intr-un regim democratic. A terfelit mandria de a fi roman, a scuipat peste nevoile tuturor celor care au cutezat sa nu adere la gasca infractionala pedelista, a zdruncinat increderea copiilor in parinti si pe cea a batranilor in Dumnezeu, a subminat economia Romaniei si bunastarea cetatenilor ei, a pus in pericol viitorul acestei natii incercata nemilos de atatia despoti-voda…

Referendumul de duminica este pentru mine si pentru tine la fel de important pe cat a fost pentru americani plecarea lui Nixon pe usa din dos a Casei Albe. Demiterea Presedintelui suspendat este un punct de cotitura in istoria noastra moderna si in vietile noastre parjolite de saracire programata, de declaratii mincinoase, de falsificare a istoriei si de ura patologica. Activism in loc de patriotism, atat va ramane din cei 8 ani in care Basescu a facut legea.

In Romania, votul universal inca nu a implinit 100 de ani. Pentru acest drept au militat si s-au jertfit destui compatrioti, sa nu uiti asta niciodata. Memorialul durerii trebuie sa inceteze odata cu votul din 29 iulie 2012. Este singura modalitate concreta prin care impreuna putem sa sanctionam incalcarile grave ale unui conducator ales, in asa fel incat fiecare politician sa fie constient de rolul pe care si-l asuma din momentul in care isi depune candidatura. Singurul gest demn pe care putem sa il facem in fata constiintei proprii, in asa fel incat sa dovedim ca Romania nu a ajuns o epava pe mainile unui alt carmaci conducator.

4 comentarii

  1. J.J.
    J.J.
    26/07/2012 at 01:40

    Cu nerabdare, DA!

  2. Andrei
    Andrei
    26/07/2012 at 17:25

    Vai, vai,vai shie duriere , uiti marinaru cum chere !

  3. Cornelius
    26/07/2012 at 21:16

    DA, DA, DA, sper să pot vota!

  4. altmarius
    01/08/2012 at 14:29

    Doamne-ajuta!
    Raspund tirziu, caci si eu am facut parte din cei peste 7 milioane care l-au trimis la plimbare. Astept rezultatul de la CCR…
    Stupid este ca Popeye se declara cistigator cu peste 88% voturi impotriva. Numai la romani e posibil asa ceva! Oricum, eu ii spun adio!

Lasă un răspuns

Your message*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Name*
Email*
Url