Carti postale din iadul Baraganului: Lagarul de munca Luciu-Giurgeni

Categorii:Documente, Filatelie
Daniel

Portile cerului au ramas intredeschise dupa ei. Cei care nu au supravietuit infernului din mijlocul Baraganului s-au retras la umbra unui colt de rai, asteptandu-si toti camarazii la apel. Prigoana trupului nu a putut nicicum sa parjoleasca sufletele ostenite. Zecile de mii de banateni, macedoneni, sarbi, bucovineni, evrei, basarabeni, sasi, germani, toti condamnati politic, deportati sau categorisiti „dusmani ai poporului”, la inceputul anilor ’50, nu au putut fi infranti de uneltele unui sistem concentrationar. Ei sunt vinovatii fara vina din procesul comunismului in Romania.

De Rusalii s-au implinit 60 de ani de la Deportarea in Baragan. Memoria istoriei nu va asterne uitarea peste dezradacinarile puse la cale de guvernul Petru Groza, peste ororile acelei nopti sfinte in care mai mult de 40.000 de persoane de nationalitate romana au fost saltate si imbarcate, sub escorta, in garnituri de tren compuse numai din vagoane de vite. „Marfa” avea sa fie descarcata in mijlocul pustiului din celalalt capat al tarii, tocmai in Campia Romana. In cele doua saptamani, cat a durat drumul, nu li s-a spus unde vor fi dusi, ci au aflat doar ca nu mai au voie sa locuiasca in fostele judete. Dupa ce au fost coborati in fosta gara Lunca Dunarii au inteles ca noua lor casa avea sa fie, cine stie pentru cat timp, iadul Baraganului.

Harta deportarilor in Baragan si imagini cu orezaria si o casa ridicata de D.O. (condamnati politic cu domiciliu obligatoriu)

Harta deportarilor in Baragan si imagini cu orezaria si o casa ridicata de D.O. (condamnati politic cu domiciliu obligatoriu)

Corespondente cu valoare istorica 

Departe de a aborda tema deportarilor, materialul de fata este indisolubil legat si de prima etapa, deoarece atunci au inceput sa prinda contur viitoarele G.A.S.-uri (Gospodarii Agricole de Stat), iar mai apoi temutele lagare de munca fortata. Referirile textuale din memorialistica unor supravietuitori vizeaza strict Lagarul Luciu-Giurgeni, deoarece cartile postale descoperite au fost expediate de aici. In fapt, sunt singurele marturii directe care, depasind obstacolul timpului si al cenzurii comuniste, ajung azi sa recompuna o parte din imaginea fostului condamnat politic Marin Pitigoi si a perioadei petrecute in Colonia de munca Luciu-Giurgeni.

Daca, imediat dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, urmele sistemului concentrationar din jurul Baltii Brailei s-au vrut a fi eliminate de catre autorii lor morali – fruntasii P.M.R. (Partidul Muncitoresc Roman) si reprezentanti ai M.A.I. (Ministerul Afacerilor Interne) – marturiile celor condamnati sa „traiasca” intre 1950-1964, in aceste iaduri vii, au rezistat nealterate. Semnele fostului Lagar de la Luciu-Giurgeni sunt mentionate in arhivele istorice, dar corespondente ale detinutilor politici nu iesisera inca la iveala.

Acest lucru a fost mentionat de catre filatelistul-cercetator Dr. Dan Grecu, cel mai mare specialist roman pe taramul corespondentelor expediate din si catre Lagarele de munca din perioada comunista, in materialul Lagare de munca din Dobrogea (II): Balta Brailei. Iata ce spune autorul: „Cu totul in afara Dobrogei, dar cu caractere comune lagarelor insirate mai sus, este si colonia de munca agricoaă de la Giurgeni (cunoscuta si sub numele Luciu-Giurgeni), documentata in anul 1950 si apoi intre 1960-1966 (NB: din texte memorialistice), in care detinutii politici prestau munci la cultivarea porumbului si la constructia unor cocini de porci„.

Aceste corespondente reprezinta, asadar, o premiera in planul cercetarilor referitoare la Lagarul Luciu-Giurgeni. In pofida faptului ca am considerat impartirea in 3 perioade (1950-1955 / 1956-1959 / 1960-1964 si dupa), ca fiind cea mai oportuna pentru tipurile de detentie intalnite, pot spune ca toate cautarile si cercetarile de pana acum au, in sfarsit, un rezultat concret. Cartile postale in cauza sunt in numar de 5 si au fost expediate, intre 1956-1958, de la G.A.S. Luciu-Giurgeni, Raion Fetesti, Regiunea Constanta, prin oficiul postal Piua Petrii.

Fostul deputat taranist Marin Pitigoi si prima cp expediata din Lagarul Luciu-Giurgeni, in Decembrie 1956

Fostul deputat taranist Marin Pitigoi si prima cp expediata din Lagarul Luciu-Giurgeni, in Decembrie 1956

Lagarul Luciu-Giurgeni

Intre 1948-1955, ca forma a detentiei politice, pentru internatii administrativi, au fost infiintate numeroase colonii sau unitati de munca, devenite parte integranta a sistemului penitenciar. In lagarul Luciu-Giurgeni, situat pe malul Dunarii in apropiere de Vadul Oii, se gaseau, in medie, 1.000 de deţinuţi. Cei mai multi dormeau in 4 saivane si un bac plutitor iar conditiile de viata cu greu puteau fi numite umane. Pe langa mancarea foarte proasta, fostii condamnati politic, acum cu domiciliu obligatoriu, erau chinuiti si de sete, ca in toate lagarele din Baragan si Balta Brailei.

In timpul lucrului din balţile de pe teren (orezarii), oamenii erau nevoiti sa bea apa din Dunare si, drept consecinta, dezinteria facea ravagii. Daca adaugati si prezenta sobolanilor, atat pe uscat, cat si pe bac, oricine isi poate face o imagine de ansamblu despre cele indurate de detinuti. Circuland in voie peste tot, prin gropile de W.C. sau printre alimentele lagarului, sobolanii au dezlantuit febra tifoida si leptospiroza, boli ce au lasat in urma zeci de morti. De pe lista conditiilor mizere din lagar nu trebuie omisa bataia permanenta la care erau supusi cei ce nu puteau munci.

Imagini din prima perioada a deportarilor in Baragan: primele bordeie, prima inmormantare, primele caramizi de carpici

Imagini din prima perioada a deportarilor in Baragan: primele bordeie, prima inmormantare, primele caramizi din chirpici

Etapa I: Deportatii (1951-1955 )

Odata ajunsi in gara Lunca Dunarii, zeci de deportati au fost preluati de militieni si lasati la cca. 6 km in camp, langa fostul G.A.S. Luciu-Giurgeni, unde fiecare familie a primit cate o parcela numerotata pe care li s-a spus ca trebuie sa-si construiasca „locuinta”. Erau in mijlocul pustiului de Baragan, in toiul noptii, flancati de Bratul Borcea, intr-o parte, iar in cealalta de Ialomita. Se uitau neputinciosi unii la altii, cateva femei plangeau, pe fata lor lor se citea umilinta si indurarea din rugile inganate cu fata catre Dumnezeu.

Fiecare deportat a incercat sa-si faca un adapost improvizat, din dulapuri acoperite cu diverse covoare, iar cativa mai in putere si-au sapat bordeie in pamant. Cand ploua, patul devenea neincapator de ligheane si oale, ca apa sa nu le ude culcusurile. Apa se aducea cu o saca trasa de boi, direct din Dunare. Nu era dimineata in care galetile, scoase de cu seara cu apa „potabila”, sa nu aiba malul de doua degete, pe fund, depus peste noapte. Mancarea se putea cumpara numai pe baza de bonuri care trebuiau sa ateste ca lucreaza „in campul muncei”: la G.A.S., la constructia primariei si a postului de militie, ori la ridicarea scolii. In acelasi timp, in fiecare noapte, mai reuseau sa inalte cate doua-trei randuri de caramizi din chirpici pentru adaposturile personale. Toti erau cu gandul la iarna.

Casele au fost construite direct pe pamant, fara fundatie, si au fost gata in octombrie. Erau tencuite atat in interior, cat si in exterior cu pamant galben si pleava. Iarna, cand s-au aprins primele focuri, nu mare le fu mirarea sa vada cum graul si orzul prinsera sa creasca din pereti. Erau vii si, odata cu peretii adaposturilor improvizate, in suflete prinse sa le incolteasca speranta ca vor scapa cu viata.

In jurul satului, o patrula de militie calare dadea ocoale incontinuu, asa ca nu puteau parasi asezarea. In conditiile astea s-au nascut copiii Baraganului pustiit, in corturi improvizate, ori prin bordeie, fiindca le era interzisa parasirea „localitatii de domiciliu” pentru a ajunge la spitalul aflat la 30 km.

Harta inchisorilor si lagarelor de munca fortata din Romania

Harta inchisorilor si lagarelor de munca fortata din Romania

Etapa a II-a: Colonia de munci agricole

In ferma Luciu-Giurgeni, posturile importante si cel mai greu de executat erau ocupate de D.O.-isti, cei iesiti din temnita ca fosti detinuti politici. In Baragan, erau aruncati oameni titrati, cei mai buni dintre cei buni, cu o putere de munca deosebita si corectitudine pe masura, dar care erau impiedicati, sistematic, sa ocupe posturile potrivite pregatirii fiecaruia. Astfel, persoane cu doua licente si doctorate ajungeau paznici de noapte, paznici pe camp sau erau pusi sa sape pamantul pentru ridicarea digurilor.

Ferma Luciu-Giurgeni era situata la 4 km pe digul Dunarii, inspre Braila, pe fosta proprietate a lui Negru Ponte. Mosia acestuia, devenita intre timp G.A.S., se intindea pe o suprafata de 25.000 hectare, avea 25.000 oi, 700 bovine, 70-80 cabaline, cateva sute de stupi, precum si luciu de apa – un helesteu cu foarte mult peste.

Orezaria, locul unde detinutii politici erau pusi sa munceasca in timpul zilei, avea o suprafata de 1.250 hectare si era marginita de satele Mihai Viteazul, Calmatui si Otmat. Din totalul suprafetei, o parte era situata in locul numit Vaca, sectia cuprinsa intre Dunarea Veche si raul Ialomita. Dincolo de Dunare, mai era o suprafata de teren care apartinuse tot boierului Negru Ponte: sectorul Varsatura. Luntrasul care facea legatura cu aceasta mosie era mos Patap, un lipovan batran ca timpul.

1957 Ianuarie - CP expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii azi localitate disparuta

1957 Ianuarie - A 2-a cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii, azi localitate disparuta

Etapa a III-a: Lagarul de munca fortata

Intre 1960-1964 si, in unele cazuri, chiar si dupa anul in care cei mai multi fosti detinuti politici au fost gratiati, fostul camp viran ocupat, mai intai, de deportatii din zona Banatului, apoi G.A.S.-ul, transformat in Colonie de munci agricole pentru „vechile elemente dusmanoase”, a devenit Lagarul de munca fortata Luciu-Giurgeni. Ultimii ramasi aici, ca si in toate celelalte penitenciare strategice din Balta Brailei, au fost cei care erau considerati in continuare un pericol la adresa sigurantei nationale: lideri ai partidelor istorice, fosti legionari, reactionari.

Nimeni dintre supravietuitorii care au trecut pe aici nu-i va uita pe plutonierul Cornea si pe sergentul Scarlat, o bestie cu chip de om, care batea detinutii pana ii lasa fara suflare, lesinati sau chiar morti. La chinurile suferite din cauza administratiei Lagarului mai trebuie adaugate si atrocitatile comise de brigadierii care au devenit unelte de fortare la munca: Danaricu, Filimonescu, Popa sau Litescu.

Expresia tuturor chinurilor de pe fata pamantului in Lagarul Luciu-Giurgeni este redata, poate cel mai fidel, de ofiterul politic Moldovan. Din ordinul sau direct, detinutii aveau un regim strict de munca fortata si infometare, fiind paziti de cainii dresati sa ii sfasie daca se prabuseau la pamant. Mortii erau ziditi direct in dig, ori, pana se hotara ce sa faca cu ei, erau lasati prada sobolanilor, pe o scandura, cu un cartonas de identificare in gura.

1958 14 Ianuarie - A 3-a cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii azi localitate disparuta

1958 14 Ianuarie - A 3-a cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii, azi localitate disparuta

Expeditor: Marin Pitigoi, fost deputat PNT de Arges 

Primele urme ale fruntasului taranist Marin Pitigoi, expeditor, alaturi de sotia sa, al celor 5 carti postale din Lagarul Luciu-Giurgeni, le-am descoperit inca din vara anului 1946. Atunci, in mijlocul unei campanii electorale furibunde, in care comunistii incepeau sa-si arate coltii, fusese grav ranit intr-o altercatie dintr-o comuna argeseana. Pitigoi Marin, avocat de meserie, era originar din Brosteni, jud. Arges, se casatorise cu Elena si avea doi copii, un baiat si o fata: Barbu si Adela. Ca fost deputat, indeplinise si functia de vicepresedinte al organizaţiei judetene a PNT (Partidul National Taranesc), asadar prigoana impotriva sa inca de la mijlocul anilor ’40 se poate intelege acum foarte usor.

Probabil ca prima arestare a intervenit in 1949 sau la inceputul anului urmator, atunci cand il regasim intr-o marturie a marelui documentarist Cicerone Ionitoiu din capitolul „Rechizitoriu: Reeducarea” al celebrului sau act de acuzare – „Procesul comunismului”:

„(…) Pentru impulsionarea lucrarilor (NB: la Canalul Dunare-Marea Neagra), in Martie 1950 s-au deplasat la „pepiniera” de la Pitesti si au trimis o suta de „mladite” la Peninsula (NB: lagar de munca), unde s-au constituit in brigazile de spargatori „13-14”. Acestor brigazi „fruntase” li se daduse voie sa aiba acordeoane ca sa se „destinda” dupa munca de pe santier. Seara puneau paturile la ferestre, incepeau sa cante cu acordeoanele, in timp ce altii erau torturati. Unele victime erau in permanenta tinute in aceste brigazi si scoase la lucru cu calaii. In aceasta categorie se aflau comandorul Titus Ceausu, prof. dr. Ion Simionescu (fost ministru), Marin Pitigoi (deputat PNT)…  Acestia erau pusi noaptea sa spele dusumelele, cateodata purtand in spate cate un tortionar, li se da ratia de mancare redusa si ziua pe santier fortati sa munceasca pana la epuizare.

Mai departe, in 1951, tot intr-o relatare despre Lagarul de la Peninsula, acelasi Cicerone Ionitoiu ne reda un episod incredibil referitor la viitorul expeditor al cartilor postale: „Marin Pitigoi a fost schingiuit de nepotul sau, Sica Enachescu, brigadier „reeducat”, pentru ca acesta sa-si dovedeasca atasamentul la actiunea criminala de exterminare a detinutilor. L-a chinuit zi si noapte, luni de zile, l-a pedepsit in nenumarate randuri, l-a lovit si l-a pus la muncile cele mai grele.” Sau intr-un alt capitol: „(…) Enachescu a cerut si el sa-i fie repartizat propriul unchi, avocatul-deputat manist Marin Pitigoi, care „ii exploatase pe tarani”. Cererile au fost aprobate si cei doi (NB: Pitigoi si ministrul Simionescu, tovaras de suferinta la Canal) au fost adusi in noile brigazi, dupa ce au trecut mai intai prin biroul ofiterului politic, unde au fost batuti cu indarjire.

In perioada 1952-1955, mai mult ca sigur ca Marin Pitigoi si-a urmat traseul martiriului sau prin lagarele comuniste din zona Canalului, pentru ca la mijlocul lui 1956 sa fie „eliberat” cu domiciliul obligatoriu in Luciu-Giurgeni. Fosta Gospodarie Agricola de Stat, situata pe fasia de pamant si apa dintre Baragan si Balta de Jos a Brailei, i-a fost casa timp de cel putin 3 ani.

Harta Baragan-Balta Brailei (la 1901) - Satul Piua Petri, instanga Dunarii, paralel cu orasul Harsova

Harta Baragan-Balta Brailei (la 1901) - Satul Piua Petri, in stanga Dunarii, paralel cu orasul Harsova

Corespondentele din Lagarul Luciu-Giurgeni

Odata cu descoperirea celor 5 circulatii postale din Lagarul Luciu-Giurgeni, traseul presupus de dr. Dan Grecu a fi urmat de corespondentele de aici capata o forma concreta. Nu este vorba de un parcurs care presupunea transportul peste Dunare, prin oficiul Harsova, ci unul prin oficiul Piua Petrii, situat la nord de Giurgeni, pe acelasi mal al Dunarii si aproape de confluenta cu raul Ialomita, la numai 6 km distanta.

Satul ialomitean Piua Petrii, cunoscut in vechime ca Piua Petri, este disparut de pe harta Romaniei dupa inundatiile catastrofale din 1970. In prezent, zona dintre Giurgeni si Piua Petrii este cercetata de numerosi arheologi, care incearca sa scoata la lumina vechea asezare medievala Orasul cu Floci (locul unde s-a nascut Mihai Viteazul) si sa redea, totodata, intreaga zona circuitului turistic. Este interesant de observat si pe alte circulatii cu stampila de Piua Petrii, daca felul in care apare numele la mijlocul anii ’50 (PIUA PETREII) era ortografia oficiala a vremii sau doar o eroare a stemplului confectionat.

Din prima carte postala, scrisa de Marin Pitigoi in 5 decembrie 1956, aflam ca cei doi soti se pregateau de prima iarna in domiciliul obligatoriu de la Luciu-Giurgeni: „Am luat lemne, 2 saci cu porumb, 6 kg ulei, zahar, am terminat 2 sobe, acuma ne preocupa problema porcului. Se cere 10 lei pe kg viu! Deci cam 1000 lei. Noi avem gata 500 va rugam luati de la Nenea Nae cei 300 (daca nu i-ati luat) si mai peocupa-ne inca 200 – poate de la Petre Mateescu ori de la Pitesti, dar sa ne expediati pe m.p. (NB: mandat postal) 500 lei cat mai repede si inca: o ganistra pentru grasime, o tava de tabla, un lighean f. bun mai mare, cam 40-50 cm diametru. Dimensiunile sunt la tava pentru cuptorul sobei.” Aflam, asadar, ca cei doi reusisera din banii castigati la G.A.S. sa puna si ceva deoparte, insa nu aveau cele trebuincioase in gospodarie, din cauza ca nu puteau parasi „localitatea”.

Din cea de-a doua scrisoare, din 10 ianuarie 1957, aflam ca in Colonia de munci agricole conditiile s-au imbunatatit si se pot angaja chiar si persoane din afara regimului de detentie: „Am aranjat pentru Nela daca e decisa a veni aici poate lucra la contabilitate 10 ore zilnic (nu e greu), dar se cere vointa si atitudine. Speram la 6-700 lei dar, daca nu vor fi, merge si cu 500 ca sunt conditii de trai mai bune. Daca ea va veni pe la 22-25 Februarie 1957 aici sa vorbiti cu Dita sa-i verifice actele si garderoba”. In final, aflam si singurele date referitoare la regimul corespondentelor (cenzurate, bineinteles): „Scrisori vin cate expediati si ati scris destule. Nu e cazul de nici o scuza. E drept ca plicul face si 6-8 zile, cp din 6 si 7 Ianuarie au venit la 9 Ianuarie.

1958 24 Ianuarie - A 4-a cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii azi localitate disparuta

1958 24 Ianuarie - A 4-a cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii, azi localitate disparuta

In cea de-a treia carte postala, scrisa la 19 ianuarie 1958, sesizam cateva aspecte legate de lipsa oricaror medicamente in Lagar: „Sa ne cumparati: coada de cirese 200 gr, musetel 100 gr, cruson e un ceai – niste bete – se foloseste ca purgativ (e f bun, l-am mai intrebuintat). Din crusonul asta luati 500 gr si 100 gr. sunatoare. Ceva antinevralgice (pentru maselile mamei). Toate astea le puneti in pachetel si telefonati la mama Veteleanu, daca nu a expediat coletul sa vare si ceaiurile voastre acolo. In caz ca dansa a trimis pe al sau, faceti voi o punguta de panza si-i dati drumul pe posta. Sa avem aici ca nu gasim altundeva.

Peste cateva zile, in 24 ianuarie 1958, urma cea de-a patra carte postala, prin care parintii multumeau copiilor, studenti la facultati in Bucuresti, pentru primul pachet primit si ii linisteau in privinta unei probleme de sanatate: „Am primit pachetul trimis de Barbu – complet (10,200 kg) si in buna stare. Atatea lucruri bune ca nu stim daca e destul sa zicem doar multumim mult, mult de tot. Astea ne-au indestulat casa pentru lunga vreme. Deocamdata sa stiti ca suntem sanatosi, nici un simptom nou, ceea ce verifica “eliminarea unei pietricele”, nu tinem regim, bem doar “ceaiuri” (cozi de cirese) imprumutate.

Din ultima carte postala, scrisa in 24 martie 1958, aflam de reusitele in gospodarie si de regimul vizitelor in Colonie: „Socotind ca Lixandru, care a venit ieri (23/III) pe la noi, o sa treaca pe la voi, am intarziat cu aceasta cp. Noi suntem sanatosi, cu cele cate se cer primavara= facem straturi, tinem closte. Cand vine Dna Veteleanu sa ne scriti sa va luati pe dansa 1 kg sau ½ kg cafea Menado (NB: surogat de cafea, care se dadea pe cartela – amestec de cicoare, coaja de stejar, naut). S-a facut timp frumos!„.

Asa se incheie sirul celor 5 corespondente scrise de Marin Pitigoi copiilor. Cu un „S-a facut timp frumos!”, care te lasa sa speri ca cei doi soti au reusit sa supravietuiasca napastelor abatute peste ei vreme de 10 ani. Ca au rezistat oricarei forme de tortura, umilinta, batjocura, ca au avut puterea sa indure si, poate, chiar sa ierte. Dar sa nu uite ca au trecut prin portile deschise ale iadului din Baragan…

1958 Martie - Ultima cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii azi localitate disparuta

1958 Martie - Ultima cp expediata de sotii Marin si Elena Pitigoi din Lagarul de munca Luciu-Giurgeni, prin Oficiul Piua Petrii, azi localitate disparuta

NOTA: Barbu, fiul lui Marin Pitigoi, a fost la randul sau de doua ori deputat al PNTCD in Parlamentul Romaniei. In anul 1999, acesta a infiintat, in memoria tatalui sau „Fundatia pentru Dreptate si Adevar – Avocat Marin Pitigoi”.

Bibliografie:

1. Cicerone Ionitoiu – „Procesul comunismului”

2. Alexandrina Costache – „De ce erai urmărit de Securitate? Studiu de caz: Marin Piţigoi”

3. Prof. Nicolae Tiripan – “Drama D.O.-istilor din Baraganul Ialomitean”

4. Dr. Dan Grecu – „Lagare de munca din Dobrogea”

5. Harabagiu Iuvenale – „Despre deportarea in Baragan”

6. http://www.afdb.eprocom.org/romana.htm

7. http://memorialul-durerii.blogspot.com/

8. http://www.fericiticeiprigoniti.net/component/content/frontpage

9. http://www.radubercea.com/memoria-retinei-gulagului-romanesc-expozitie/

10. http://www.alternativaonline.ca/Marturii0812.html






2 comentarii

  1. ionut
    ionut
    26/07/2011 at 14:36

    Terifiant!!!

  2. Valentin
    Valentin
    01/12/2016 at 14:15

    Casa lui marin pitigoi din brosteni a fost confiscata in 1949 de baicea marin( presedinte al pmr local) si nevasta lui cercelaru maria(membra pmr).fiul lor ajunge primar in oras costesti acolo(are si brosteni) in 2008 de la pdl acum in 2017 e tot primar si a trecut la pnl.pcr-prm-pdl-pnl parcursul fostului comunist.un fiu al primarului e la politie la bucuresti.comunisti de ieri,hotii de azi.

Lasă un răspuns

Your message*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Name*
Email*
Url