Socializare si turism prin filatelie

Daniel

Fotoreportaj filatelico-turistic

Cu mare drag pentru tara-fara-de-sfarsit si filatelia-fara-de-leac, se dedica bunului prieten Cornelius Ionescu

In fiecare zi, ma trezesc din visul in care am ales sa-mi scald caii liberi: mintea si iubirea, deopotriva. N-am reusit niciodata, in cei aproape 43 de ani, sa ma recunosc mai bine ca acum. In zori, ma privesc implinit in oglinda sufletului tihnit si, pe nemancate, mai sorb un strop din elixirul care continua sa-mi dea taria sa nu-nvat a muri vreodata.

Am ales sa fiu omul liber intr-o poveste in care am senzatia ca celelalte personaje se incapataneaza sa-si deruteze linia vietii, uitand parca sa traiasca prin ele insele. Dependenta de scenarii vesele si triste nu lasa loc de admirat privelisti, de cunoscut destine, de respiratii printre atatea false aspiratii.

E timpul sa o iau iar din loc, spre Cluj, la intoarcere sa admir Cetatea Mediasului, sa revad Cetatea Sighisoarei, sa-mi implinesc inca un vis langa Lacul Sfanta Ana, ca spre final sa-mi astampar setea in izvorul de la Baile Homorod. Dar nu singur, niciodata singur, in dreapta cu Doamna inimii mele, iar in stanga cu prietenul de-o viata si marea lui iubire. Ma grabesc sa ajung la Expozitia „Librafila 2011”, unde particip cu „Catalogul Emisiunilor filatelice din Exilul Romanesc”, la clasa Literatura filatelica, apoi sa-mi revad dragii prieteni-filatelisti clujeni: Mircea Dragoteanu, Radu Loneanu, Dan Cosma. Numai pentru asta si tot merita sa trec Carpatii.

Pornitaram la drum, prin Dealurile Covasnei si Harghitei

Porniram la drum, prin Dealurile Covasnei si Harghitei

Cluj-Napoca

– Catedrala Otodoxa a Vadului, Feleacului si Clujului

Turnul Catedralei Otodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului

Turnul Catedralei Otodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului

– Biserica Romano-Catolica „Sfantul Mihail”

Biserica Romano-Catolica "Sfantul Mihail" din Cluj - detaliu, in lumini si umbre

Biserica Romano-Catolica "Sfantul Mihail" din Cluj - detaliu, in lumini si umbre

– Vernisajul Expozitiei filatelice „Librafila 2011” (Biblioteca Universitara „Lucian Blaga”)

Expozitia "Librafila 2011" - prim-plan cu Presedintele AF Cluj, dl. Mircea Muresan si Presedintele FFR, dl. Leonard Pascanu

Expozitia "Librafila 2011" - prim-plan cu Presedintele AF Cluj, dl. Mircea Muresan si Presedintele FFR, dl. Leonard Pascanu

"Librafila 2011" - cadru cu Leonard Pascanu, Mircea Muresan, Mircea Dragoteanu si Daniel Marcu

"Librafila 2011" - cadru cu Leonard Pascanu, Mircea Muresan, Mircea Dragoteanu si Daniel Marcu

Dineul oferit de AF Cluj cu ocazia "Librafila 2011" - sotii Maria si Daniel Marcu, alaturi de mentorul intr-ale filateliei, Dr. Mircea Dragoteanu

Dineul oferit de AF Cluj cu ocazia "Librafila 2011" - sotii Maria si Daniel Marcu, alaturi de mentorul intr-ale filateliei, Dr. Mircea Dragoteanu

– Targul filatelic de la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca

Targul filatelic de la CCS Cluj-Napoca, 7 mai 2011 - la prima ora

Targul filatelic de la CCS Cluj-Napoca, 7 mai 2011 - la prima ora

Targul filatelic de la CCS Cluj-Napoca, 7 mai 2011 - lumea vazuta de... jos

Targul filatelic de la CCS Cluj-Napoca, 7 mai 2011 - lumea vazuta de... jos

Targul filatelic de la CCS Cluj-Napoca, 7 mai 2011 - daca nu-s cumparatori, macar eu sa cumpar ceva!

Targul filatelic de la CCS Cluj-Napoca, 7 mai 2011 - daca nu-s cumparatori, macar eu sa cumpar ceva!

Targul filatelic CCS Cluj-Napoca - La un pahar de vorba cu prietenul fiscalotelist Radu Loneanu

Targul filatelic CCS Cluj-Napoca - La un pahar de vorba cu prietenul fiscalotelist Radu Loneanu

Targul filatelic CCS Cluj-Napoca - La invitatia organizatorilor, a raspuns prezent si Presedintele FFR, dl. Leonard Pascanu

Targul filatelic CCS Cluj-Napoca - La invitatia organizatorilor, a raspuns prezent si Presedintele FFR, dl. Leonard Pascanu

In loc de P.S.: La cea de-a III-a editie a Expozitiei filatelice cu participare nationala si internationala „Librafila 2011”, desfasurata la Cluj-Napoca intre 6-8 mai 2011, lucrarea cu care am participat in concurs a fost premiata cu medalia de Vermeil Mare. La Targul filatelic organizat in data de 7 mai, nu am vandut nimic, ci doar am cumparat. Asa cum ii sade bine unui colectionar. 🙂

Medias (unde, din cauza ploii si a vremii friguroase, nu am ramas decat vreme de-o cafea)

– Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”

Liceul Teoretic "Stephan Ludwig Roth" din Medias

Liceul Teoretic "Stephan Ludwig Roth" din Medias

– Biserica Sf. Margareta

Turnul cu ceas al Bisericii Sf. Margareta din Medias

Turnul cu ceas al Bisericii Sf. Margareta din Medias

Sighisoara

– Cetatea Medievala

Intrarea in Cetatea Medievala din Sighisoara

Intrarea in Cetatea Medievala din Sighisoara

Sighisoara - Vedere panoramica din Cetate

Sighisoara - Vedere panoramica din Cetate

Maria Marcu - Nelipsita poza "din flori" din apropierea Primariei Sighisoara

Maria Marcu - Nelipsita poza "din flori" din apropierea Primariei Sighisoara

Vedere cu turnuri in Cetatea Sighisoarei

Vedere cu turnuri in Cetatea Sighisoarei

Cladiri renovate in Cetatea Sighisoarei

Cladiri renovate in Cetatea Sighisoarei

Turnul cu ceas din Cetatea Sighisoarei

Turnul cu ceas din Cetatea Sighisoarei - detaliu

Baile Homorod (unde ne-am oprit sa mancam, la intoarcere, la Restaurantul Pensiunii „Lobogo” – excelent popas, servire ireprosabila, bucatarie de nota 10!)

Baile Homorod - spre izvoarele minerale

Baile Homorod - spre izvoarele minerale

Izvorul Homorod

Izvorul Homorod

Baile Homorod - vedere spre teleschi

Baile Homorod - vedere spre teleschi

In drum spre Lacul Sfanta Ana

Cerul ca un manifest suprarealist - in drum spre Lacul Sf. Ana

Cerul ca un manifest suprarealist - in drum spre Lacul Sf. Ana

Lacul Sfanta Ana

Lacul Sf. Ana - cand Marcu apare, soarele rasare...:)

Lacul Sf. Ana - cand Marcu apare, soarele rasare...:)

Lacul Sf. Ana - pe pontonul iubirii noastre vulcanice

Lacul Sf. Ana - pe pontonul iubirii noastre vulcanice

Lacul Sf. Ana - Patru, Doamne, si toti patru!

Lacul Sf. Ana - Patru, Doamne, si toti patru!

Lacul Sf. Ana - Mirajul luciului de apa

Lacul Sf. Ana - Mirajul luciului de apa

Onesti (un scurt popas)

Intrebare: Unde se prinde Internetul wireless la benzinaria din Onesti? Raspuns: Pe capota...

Intrebare: Unde se prinde Internetul wireless la benzinaria din Onesti? Raspuns: Pe capota...

S-a aprins si Crucea de pe Dealul Perchiu, nu mai avem decat de traversat Pasul Oituz...

S-a aprins si Crucea de pe Dealul Perchiu, nu mai avem decat de traversat Pasul Magurei...

Cel mai mare potential al filateliei ramane acela de a uni oamenii cu drag de oameni. Nu exista castig mai mare decat acela de a fi partas la unele amintiri nescrise ale seniorilor, legate de inceputurile vietii filatelice. Povesti adevarate despre colectionari pasionati. Mi-am bucurat sufletul ca, dupa doi ani de cand colaboram, am reusit sa-l cunosc personal si pe Dan Cosma, unul din coautorii „vignetelor de la Cluj”. Din pacate, in toamna anului trecut, acesta a suferit un accident cerebral care, cumulat cu vederea foarte slabita din cauza diabetului avansat, nu-i mai permite sa fie activ in plan filatelic, la doar 56 de ani. Am vrut sa-i multumesc si sa-l imbarbatez pentru tot ceea ce va fi de acum incolo, pentru ca spiritul unui filatelist adevarat nu poate fi invins nicicum, niciodata. Prin grija celor mai tineri, filatelia va ramane o flacara vie, care se va transmite din generatie in generatie.

In ultima saptamana, am socializat cat pentru o juma’ de an, iar in cele 3 zile cat am fost plecati, am strabatut cu masina aproape 1.000 km. Stiu ca pentru unii pare un mizilic, dar pentru mine a fost un efort considerabil, dupa care am reusit sa ma refac in 2 zile de repaos total. Norocul meu ca-mi place sa ma pastrez asa cum sunt: un cal liber care n-are nevoie de aprobari ca sa stie ce fel de pajiste-i prieste.




4 comentarii

  1. Dragos din Piatra
    16/05/2011 at 10:30

    Foarte frumos reportajul.
    Ne faci sa ne dorim si noi o viata asa libera, cu coamele-n vant..
    🙂
    Felicitari pentru premiu! Vad ca se aduna aprecierile. Si e bine ca se intampla asa, munca trebuie rasplatita.
    Succes pe viitor!

  2. cotoi
    cotoi
    16/05/2011 at 11:39

    Draga Daniele, chiar daca nu ai fi scris dedicatia, asa as fi considerat splendidul tau reportaj scris sunt sigur, sub deviza „Să imbinam placutul cu placutul! „. Azi, chiar de ziua mea de nastere, mi-ai facut cel mai frumos cadou posibil. O calatorie în lumea minunata a timbrelor, cu flori şi peisaje care mai de care. Felicitări pentru premiu şi multumiri.
    Cornelius

  3. Daniel
    Daniel
    16/05/2011 at 13:46

    @Dragos: Cam in asta consta frumusetea filateliei: vezi locuri extraordinare, cunosti oameni minunati si esti rasplatit pentru ceea ce lasi in urma. Vant din pupa!

  4. Daniel
    Daniel
    16/05/2011 at 13:55

    @cotoi: Sa ne traiesti ca sa ne bucuram impreuna de „imbinarea placutului cu placutul”!!! Vorbele tale ma onoreaza, prietenia ta imi creeaza starea de bine din care ma infrupt. Te pretuim, Omule!… (Daniel si Maria)

Lasă un răspuns

Your message*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Name*
Email*
Url