Si iar imi aduc aminte de tata. De discutiile despre “ce inseamna sa fii om“, despre morala care ma incercuia de fiecare data la finalul unei sedinte critice, despre ce vreau sa fac in viata sau despre felul in care aleg sa-mi ating obiectivele. Acum realizez ca, indiferent de cum s-au numit idolii adolescentei, tata este singurul meu model in viata. Chiar si dupa ce nu mai este.

Folosesc prezentul in conturarea ideii de baza, nu dintr-o incercare de negare a nefiintei lui, ci pentru ca simt in continuare cum sta de garda la fiece gand, la orice miscare. Iar panza de paianjen pe care mi-a croit-o cu mai bine de 40 de ani in urma devine un ghidaj, si nu o capcana. Catararea este strict obligatorie, pasii urmati sunt aceeasi, logica sinceritatii este un efect in sine. Si ca sa-i arat ca stiu cum se face, mai trag cate-o ocheada in oglinda sufletului doldora de amintiri.

Marcu, tata si fiu - in 2006, la aniversarea a 76 de ani

La 14 ani m-am declarat poet. M-a sustinut, iar la 56 de ani a inceput sa scrie si el, dupa 36 de ani in care a fost ofiter tanchist. N-am vrut sa-i urmez intr-o cariera militara si, in cele din urma, a cedat in fata argumentului: “doar nu m-ai facut sa stau drepti o viata intreaga“. Pe la 17 ani am avut o revelatie si am zis raspicat in consilul de familie ca “stiu ce vreau sa ma fac: ziarist“. Chiar daca, in 1986, asta implica” sa ma bat” pentru doar 60 de locuri la Filo Bucuresti cu tineri din toata tara, m-a sprijinit. La 20 de ani am spus “io ma-nsor” si asta am si facut, iar tata a procedat in consecinta, organizandu-mi nunta. La 21 de ani m-am trezit ca sunt, la randu-mi, tata, iar el a devenit bunic. Crescusem in grade.

Nici nu apucasera comunistii esalonului 2 sa rebranduiasca PCR-ul in FSN, via CPUN, ca tata se infiintase la primarie sa-mi obtina apartament si-un loc de munca post-revolutionar. Ca doar, pana la alegeri, era inscaunat un fost tovaras de arme. Uite-asa a ajuns sa faca si “trafic de influenta” pentru mine. Cand am lasat totul balta si am plecat in Germania, cum era moda prin ’91-’92, a suferit mult. Credea ca nu ma mai intorc. N-avea de unde sa stie ca o sa vin si-o sa plec ori de cate ori simteam nevoia de “actiune”. Adrenalina si anii ei de glorie.

Dupa ce am incercat si modelul de viata suedez, prin 1997, am hotarat ca era timpul sa prind radacini. Cand m-am angajat la ziar, apoi la radio, s-a linistit. Credea ca toate vorbele lui incepusera sa prinda radacini. Insa, un an mai tarziu luam calea Bucurestilor, ca orice moldovean care “se respecta”. Aveam 30 de ani si nu devenisem celebru. Mi-am spus ca industria muzicala romaneasca are nevoie de feeling-ul meu in descoperirea de noi talente. M-am pus pe ascultat casete si, dintre toate, am ales o trupa necunoscuta: NND. Asa am devenit primul si singurul manager de pana acum al viitoarei formatii dance N&D. Billboard here I come!

1999 - Contractul de management cu NND

Deja tata nu mai intelegea nimic. Am investit toate economiile in proiectul in care credeam. La inceput, negative in studioul lui DJ Phantom de la Sebes, apoi descoperirea lui Dragos Serghi si a lui Robby G. la Bucuresti, au facut sa “scap” si de ultimii bani produsi cu sudoarea fruntii inalte. Am pus capac la toate astea in 1998, cu turneul de promovare a 3 formatii necunoscute: NND, As XX si Sweet Kiss. In paralel, prin tara colinda un megaconcert cu Genius si 3 Sud Est. Am fost sabotat de impresarul capitalist Anghel Stoian, cel care il organizase, in toate localitatile pe unde programasem spectacole. Ne-a prins si viscolul, de-am ramas blocati prin nordul Moldovei si-am mancat salam cu paine pana am primit bani de-acasa ca sa platesc cazarea. Viata de turneu, vorba baietilor de la 3 Sud Est.

1998 - Afis Turneu NND, AS XX, Sweet Kiss

Dupa cateva luni de munca in studioul de la Bucuresti si finalizarea tuturor negativelor de pe primul album N&D, am revenit cu coada intre picioare la origini. Tata, ajuta-ma! Nick ma luase la o discutie sa-mi spuna ca “poate ar fi mai bine sa ne despartim prieteni“, ca el sa-si poata urma cariera si sa-si gaseasca un impresar cunoscut. Asta dupa ce, timp de mai bine de un an, ii spusesem sa aiba rabdare ca va veni si vremea lui, dupa ce ii gasisem producator si dupa ce imi jucasem ultimii bani pe “cartea castigatoare” numita N&D. Pierzi, castigi, jucator inrait te numesti.

1998 - Linia melodica a piesei "Esti sexy" si semnatura lui Nick pe text

1998 - Linia melodica a piesei "Vreau sa stii" si semnatura lui Nick pe text

Bineinteles ca tata m-a ajutat financiar a n-a oara, ca sa ma pot recalibra si reincarca pentru noul proiect pe care il incepusem la radioul romascan. Au urmat ani frumosi, cu multe spectacole organizate loco, la care bineinteles ca nu putea sa lipseasca N&D, aflata pe valul lui “Vino la mine“. Stiu, ori sunt prost, ori ma fac. Nimeni nu m-a inteles in decizia luata atunci de a incheia amiabil o colaborare paguboasa doar pentru mine. Tot de la tata mi se trage: “Da-i prostului putere si va fi vai si-amar!“. Am preferat sa spun ca mi-am atins obiectivul artistic, decat sa contrez un tanar a carui ascensiune o prevazusem inca de la inceput. C’est la vie en… blanc et noir.

Layout-ul original al copertei primului album N&D, realizat in studioul UMP

Anii trec si e timpul unei noi provocari. De data aceasta, am lasat in urma cariera de radio si am purces la tentatia afacerii “pe cont propriu”, alaturi de bunul prieten. Risc maxim, castig minim. Cred ca din acest moment tata a renuntat sa caute sa ma mai inteleaga. Ce ma determina sa-mi iau lumea in cap atunci cand astrele-mi erau prielnice, de ce aveam nevoie ca de aer de un nou inceput? Am cautat raspunsuri in lungile discutii aprinse, dar n-am stiut cum sa-i redau imaginea fidela a polivalentului, ambitiosului, curiosului din mine. Au ramas procentele necunoscutelor de care-mi spusese la 20 de ani: “In viata nu trebuie sa te descoperi cu totul, pastreaza un 10% doar pentru tine“. Quod erat demonstrandum.

Ei, si ce sa-i mai spun tatei cand mi s-a pus pata pe nimicnicia de care suntem inconjurati? Ca sunt un rebel atipic la patru’jde ani sau ca nu vreau decat sa fac ce-mi place, ca la doua’jde ani? Alegeti voi o varianta convenabila. De cand am ales filatelia ca mijloc de exprimare cultural-istorica ma simt in largul meu. Inot ca un delfin printre sardine puturoase si nici ca-mi pasa. A vazut asta, a simtit asta si mi-a fost aproape inca o data. Ultima data. Iar ceea ce dainuiesc astazi pe blog se cheama placere in lungul drum de la vointa la putinta. De la tata zicere: “Daca nu stii, te invatam. Daca nu poti, te ajutam. Daca nu vrei, te obligam“. Iar ai avut dreptate, tata!

P.S.: Singurul regret din perioada in care am fost manager muzical este legat de proiectul nefinalizat al trupei “Très“, care ar fi trebuit sa-i includa pe Nick de la NND, Cristina si Ciprian de la AS XX. Vorbesc de sfarsitul anului 1998, cand cei enumerati nu gustasera din pocalul celebritatii. Iar amintirea piesei “Inima te cheama“, compusa la mine in bucatarie, ma rascoleste si acum. Am scanat una din paginile pe care se afla manuscrisul piesei, cea cu refrenul, iar semnul buzelor Cristinei de la AS XX ar fi trebuit sa fie pecetea legamantului… Dar despre fotografii inedite si alte amintiri de atunci, o lasam pe altadata.Proiectul trupei “TRES” si manuscrisul piesei “Inima te cheama”, sigilat de buzele Cristinei

© 2010, Daniel. All rights reserved.

Pe aceeaşi temă:

• Nick de la N&D, numele tau este desertaciune!
• Servesc Patria… la Expozitia Filatelica de la Paris “Salon du timbre 2012″
• Alternativa la eBay
• kolector.net – Noul site de licitatii pentru colectionari este activ!
• Cronica unei iubiri asteptate