Vapaia s-a aprins in luna lui Gustar a leatului 1897. S-au intalnit la Slanic Moldova, acolo unde protipendada bucuresteana isi petrecea in tihna sfarsitul de veac. Ea era casatorita, el era un tanar crai. Ea avea un copil, el era un copil. Nimic din purtarea lor si afisarea in public nu ar fi lasat sa se inteleaga ce furtuna avea sa le scalde inimile. Nici chiar plimbarile de seara, unde se puteau privi pe furis si se atingeau ca din “intamplare”. Asa incepe povestea trista a amorului ascuns al uneia din femeile celebre in epoca: Maria Baronzi, fiica marelui carturar George Baronzi. E timpul sa rup pecetea tacerii si iubirea ei sa iasa, in sfarsit, la lumina…

1897/98 - Epistolele de amor ale Mariei Baronzi

S-au scurs 113 ani de la prima scrisoare pe care Maria Baronzi i-o adresa “D-Sale, D-lui D. Ancutia”, spre sfarsitul lunii august 1897, la cateva zile dupa plecarea tanarului spre capitala din eleganta statiune supranumita “Perla Moldovei”. In total, corespondenta amoroasa dintre cei doi avea sa numere peste 50 de scrisori expediate numai de catre indragostita. Cat despre el, nu stiu daca a raspuns la toate misivele primite, pentru ca in colectia descoperita nu se regasesc decat cele scrise de Maria. Oricum, iubitului ii revine marele merit de a nu fi aruncat corespondenta si de a nu fi ars-o la indemnurile ei repetate (vezi chiar finalul primei scrisori).

Prima scrisoare a Mariei Baronzi catre viitorul iubit - pag 1

Prima scrisoare a Mariei Baronzi catre viitorul iubit - pag 2

Reintalnirea in Bucuresti a celor doi s-a petrecut in luna septembrie, dupa ce el daduse curs invitatiei Mariei de a “lua in contul meu un bilet, pentru a veni sa va cer un consiliu“. Asa s-a declansat totul. Ea, vesnic nefericita intr-un mariaj de complezenta, alaturi de un “Monstru” sau “Animal” (asa cum i se plangea iubitului), iar el un tanar ambitios sa urce pe culmile succesului in cadrul Serviciului Constructiuni din cadrul Ministerului Cultelor. La acea vreme, ministru al cultelor in functie era Spiru Haret, un personaj de care Maria Baronzi aduce mult aminte in epistole, datorita caracterului intransigent: “Trebuie sa avem de grija sa nu afle Ministrul. Nu voiu a-ti cauza probleme la serviciu.”

Plic cu scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897

Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 1

In cele doua luni care trecusera de la prima intalnire, ritmul corespondentei se inteteste iar noi putem afla de transformarea Mariei in Beatrice: “Precum Dante avea ca ideal pe Beatrice, fiinta fictiva, tot astfel si eu ma intretin cu tine, idealul meu care, asemenea Beatricei, ai ajuns o fiinta fictiva pentru mine“. Maria Baronzi reuseste, in sfarsit, sa se elibereze din chinul casatoriei abuzive si sa se “hraneasca” cu randurile asternute in miez de noapte iubitului ei. Stie sa se daruiasca intr-un mod pe care putine femei l-ar putea descifra. Ea alege sa fie confesoarea, amanta si “mama copilului sau” fictiv – mult mai tanarul Dumitru Ancutia. O iluzie, la urma urmei, din care atat Maria, cat si imaginara Beatrice reusesc sa-si traga seva iubirii pure.

Evolutia semnaturilor in corespondenta Mariei Baronzi

In luna noiembrie 1897 se intampla nenorocirea. Beatrice nesocoteste sfaturile amantului sau de a nu mai trimite scrisori prin diversi curieri, care nu prezentau incredere, si doua epistole ajung in mana unui impostor care le livreaza sotului Mariei Baronzi. Intamplarea trebuie “vizionata” nu cu ochii mintii de-acum, ci prin luneta zabrelita de tabu-uri a societatii patriarhale de la sfarsitul secolului al XIX-lea. O femeie care era prinsa ca a comis adulter, era expusa oprobiului public, ce aveau drept prime consecinte restrictiile materne si sociale. Fatis, fara menajamente.

Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 1

Scrisoarea Mariei Baronzi - octombrie 1897 / pag 2-3

Iubirea nestavilita o facuse pe Maria Baronzi sa uite de conveniente. In urma cu un an si jumatate isi pierduse tatal, acum pierdea cu siguranta statutul marital, poate si pe cel maternal, dar lucrul cel mai grav inca nu se petrecuse. Ceva simtise in atitudinea lui Mitica Ancutia, tacerile lui, vizitele mult mai rare, unele reprosuri pe care indragostitul i le facea de teama ramanerii fara slujba. Farmecul povestii de iubire se risipea usor-usor, ca o ceata misterioasa in care reusisera pana mai deunazi sa-si scalde frustrarile, amorul, conversatia. De-acum incolo, Beatrice nu-si mai avea rostul, iar Maria nu avea decat cuvantul scris de partea sa.

Scrisoarea Mariei Baronzi - decembrie 1897 / pag 1

Scrisoarea Mariei Baronzi - decembrie 1897 / pag 4

Mi s-a parut inedit sa studiez si formulele de adresare catre iubit, folosite de Maria Baronzi in tot acest rastimp epistolar. Vi le redau, considerandu-le expresia nasterii, culmii si decaderii amorului dintre cei doi. Poate si datorita micilor detalii povestea este inca vie, emotiile pulseaza odata cu frazarea cand vioaie, apoi mohorata, ajungand chiar la simptome depresive ale unei inaltari spirituale si trupesti esuate.

Evolutia formulelor de adresare ale Mariei Baronzi catre iubit

Ultimile scrisori ajung la Dumitru Ancutia pe adresa Clubului “Tinerimea Romana”, unul din cele mai prestigioase locuri de intalnire ale tinerilor bucuresteni. In locul indraznelii de altadata al cuvintelor Mariei Baronzi, intalnesc fatalismul unei femei careia viata pare a nu-i fi rezervat decat obligatia durerii. Suferinta care ii sfasie sufletul amortit, o suferinta care nu se mai termina: “Fatalitatea ma urmeaza pas cu pas. Oriunde ma duc, oriunde ma intorc primesc loviturile ei crude si interminabile. Viata mea intreaga n-a fost decat un lant de nenorociri, un sir nesfarsit de mahniri sufletesci de tot felul.”

Ultima scrisoare a Mariei Baronzi catre iubit - pag 1

Finalul povestii de iubire traite de Maria Baronzi in corespondenta sa catre “Mitica draga” nu ma duce cu gandul decat la eterna pendulare intre destin si liberul arbitru, in care fiecare alege ce crede ca i se potriveste in functie de moment si intamplare. “Si tu, Mitica, citesci toate acestea cu sange rece si ma lasi in voia chinurilor mele (…) si nimic, decat moartea, nu va avea puterea sa ma desparta de acest sentiment ce-l am pentru tine. Te rog, daca mai ai o umbra de mila pentru mine, scrie-mi pe adresa: D-nei <Nu-ma-uita>, Post Restant.”

Aceasta au fost ultimele randuri ale Mariei catre iubitul sau, asternute in 25 februarie 1898. Iubirea lor a durat 6 luni si nimeni nu stie ce s-a intamplat mai departe. Poate undeva, candva, s-au reintalnit sau poate ca ea mai asteapta si acum o scrisoare de amor de la el. Nu vom sti niciodata, este secretul lor.

© 2010, Daniel. All rights reserved.

Pe aceeaşi temă:

• Salutari din lumea dreptilor
• Descoperiri intamplatoare